Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 31 mai 2011

Povestea zilei

"Chiar crezi că n-am curaj s-o fac?"
"Hai, hai să te văd"
Şi-a scos cuţitul.
Râzi.

          La masa mică stăteau patru oameni : Soaţa care muncise la cratiţe, Mama Soacră, Blonda şi Fata Popii. Soaţa şi Blonda au o poveste de amor în curs. Blonda fiind un tip, altfel nu se putea, nu? Fiecare avea un rol principal în stupizenia acelei zile.
          Deci terminaseră de mâncat, după ce Soaţa se muncise amarnic alături de Mama Soacră în bucătărie. Blonda nu intrase p'acolo, nu că ar fi fost treaba ei. Iar Fata Popii nu îndrăzni să intre pe teritoriul unde inzbucnea focul mereu când apărea ea : bucătăria. Astfel că Soaţa şi Blonda se cam luaseră la palme, după câteva cuvinte. Iar Fata Popii îi susţinea de aproape : "bag-o cu capul în farfurie!" Dară blonda, cu mintea ei sclipitoare, văzând că n-are şanse de câştig cu trucul ăla, luă repede un cuţit de pe masă şi-şi ameninţă Soaţa. Soaţa acţionă însă foarte rapid şi dintr-o deschidere de sertar luase în mână un cuţit şi mai mare. Dar Blonda nu se da bătută şi apucă şi ea repede un cuţit la fel de mare. Iar Fata Popii, în starea ei de entuziasm, apucă aparatul de fotografiat şi făcea poze, în timp ce Mama Soacră se chinuia să nu vadă sânge. Cuţitul în gură, apoi pe gât, apoi la gâtul ei. Şi, deşi-şi ţineau armele şi vieţile la linie, Soaţa o împinse pe blondă şi-o sărută apăsat. "Aşa se omoară oamenii" zise Fata Popii. Dar, între timp, Soaţa deschise un alt sertar şi luă de acolo un satâr gros şi lat, gata să-l înfigă în capul iubirii sale. Iubirea sa, Blonda, însă, apucă un ciocan gata să-l înfigă în gâtul soaţă'sei. Dară Soaţa puse repede o moacă nevinovată : "Nu dădeaa! Nu dădea la gât!". Iară Blonda, cu o moacă malefică : "Dar cine a zis că dau în gât?!" şi îndreptă ciocanul spre capul Soaţă'sei. Dar, înainte de momentul de impact fatal, interveni Mama Soarcă şi totul se termină cu un alt sărut inofensiv.

          Asta ca să vedeţi ce fac puştii după ce chiulesc de la ultimele patru ore din şase de la şcoală.

Happiness >.<

luni, 30 mai 2011

Kimi ni Todoke

Trebuia să postez.
Din cauza lui am ochii roşii =]].


              Misa : "N-ai văzut Kimi ni Todoke?!" Eu : "Nu, dar am să-l văd. Sigur". Misa : "Ai văzut deja Kimi ni Todoke?!?!" Eu : "Da. Şi-mi place la nebunie".
            
             În Kimi ni Todoke e vorba despre o fată care, deşi ruşinoasă şi deloc înţeleasă la început, va ajunge să se bucure de multe amintiri din cauza celui mai popular băiat din şcoală. Care, evident, se îndrăgosteşte de ea. E un anime frumos, complex, poate cu ceva stereotipuri evidente, dar unic pentru mine. E pur psihologic. E prea adevărat. Dădeam cu pumnii în pereţi când vedeam că ea nu e în stare să-i zică alea două cuvinte.

duminică, 29 mai 2011

Ce fac artiştii în nopţi de vară

"Danger is a risky business"
1. Blondul divin.
2. Două tipe şi un aparat de fotografiat
3. Oameni. Oameni care se iubesc la nebunie =]]


Vineri. Sâmbătă. Duminică. Trei zile pline de chestii.















Your beauty that doesn't rely on adorements

WTF, PEOPLE?! FUCK LOVE.
Zilele trec.
Sentimentul s-a dus.
Şi asta concluzionează confuziile mele.


          Nu sunt atât de proastă încât să ţin o dragoste doar de partea mea pentru atâta timp. Nu sunt atât de proastă încât să-mi zic "cu siguranţă de vom mai întâlni într-o zi". Şi totuşi. Kiito mata aeru. În concluzie, oameni : dragostea arată bine de la depărtare.
          Ciudat. Fooaaarte ciudat. De un an şi ceva am aflat că sunt genul de om care-şi poate omorî sentimentele fooaaarte uşor. Adică într-o zi. Adică de ce să păstrez ceva alimentat de fantezii? Da, fantezii. Nu din alea perverse. Alea nu le are nimeni când e vorba de dragoste. Noroc.  Nu. Dragoste. Nu. Obsesie. Ce darcu?
          Normal, dacă era frumos totul mergea altfel. Dar nu. Nu din partea mea. Deşi pe bune, când m-am apropiat de el m-am simţit mică pe lângă el. Mi-a plăcut. Şi ce? Avea o atitudine de moarte. Nu mai încerc. Nu când are figura aia pusă. Mi-e silă.
          Parcă văd că am să ajung să-l urăsc. Aşa, din nimic. Adică blondul s-a făcut praf imediat ce-am reunuţat eu la el. Cum dracu să te faci din skater...cocalar? Mă doare capul. Nu mă mai interesează. Momentan aştept să intru în liceu, poate acolo lucrurile vor fi altfel. Şi, până atunci mă alimentez cu anime-uri atât de adevărate încât mă fac să ţip şi muzică atât de adevărată încât mă face să cânt.
           Vreau să merg la un concert. Am nevoie de o autorizaţie oficială să-mi urlu plămânii afară. Ce naiba? Dragoste?! Prea greu de înţeles azi.

Redozare.

sâmbătă, 28 mai 2011

Pauză.

Simt că un timp nu mai am ce să caut pe aici.
Am de gând să fac nişte lucruri
şi am nevoie de ordine în gânduri.
Şi-aşa visez prea mult.
Şi da, azi totul a mers perfect.


joi, 26 mai 2011

Obssesion can bring extreme to it's limits


Obsesie. Mulţi mi-a dau verdictul ăsta.
Dragoste. Eu habar n-am dacă trebuie să-i spun aşa.
Vreau să aflu. Pentru mine.
Uraţi-mi noroc.

Kaichou wa Maid-sama!


Pentru că orice fată adoră siropul!

"So you knew about it.
Do you want me to say it out loud?
You always lie at times like this.
Are you enduring as well?"

"...I am. I've been enduring!
Why must it be you?! I don't get it at all!
You're a pervert who annoys me all the time.
You're always running ahead of me and teasing me.
It's your fault!
I wouldn't have realise it if not for that game!
I wanted to join hands with you since a long time ago!
Just what are you thinking?
Why is my heart beating so fast?
Why do I feel lonely when you leave me?
Why are you...the only one causing me so much confusion?
You idiot, why do you always tease me?"

"You're really sly, Ayuzawa.
How much are you going to make me endure?
I wanted to see you interesting expressions, that's why  teased you.
Your sudden smiles always surprise me.
They're interesting, but dangerous enough to make my heart race.
I have been enduring a lot of things, and I can't phrase it short.
Even now...”












 Pentru că orice fată adoră siropul!

luni, 23 mai 2011

Să mor. Oare chiar n-am nici o şansă?

Naiba. Naiiiiba!
Numai la el mă gândesc.
Numai la el vreau să mă gândesc.
Nu mai realizez odată că nu-i adevărat.


              Sunt o nebună declarată. Nebună pe sistem turbo, dusă cu capul şi total de dinafară când vine vorba de realitate. Poate că asta se aplică şi pe felul meu de a iubi. Sau poate visez prea mult.

              "Tu vorbeşti măcar cu el?"; "Ai măcar o poză cu el?". Nu-l cunosc. Nu l-am cunoscut niciodată şi nici până în ziua de azi nu-mi amintesc că fi avut o conversaţie normală, ca între oameni. Poate pentru că asta se întâmpla într-o eră apusă a copilăriei mele, când eram cu totul altă persoană şi în acelaşi timp aceeaşi. Anii au trecut. Noi n-o să mai râdeam niciodată ca atunci. Sau, mai precis, n-am să râd eu cu ei. Pentru că în deşteptăciunea mea copilărească am zis stop şi nu i-am mai văzut şase ani de atunci. Atunci nu-mi părea rău. Nici acum nu-mi pare, pentru că ar fi fost la fel. Faptul că am zis adio mi-a dat şansa să mă schimb, să devin altfel şi să înţeleg altfel.
              După aceşti şase ani l-am văzut. Din nou. Nu părea deloc schimbat, îmi aducea aminte de acelaşi lucruri. Ce m-a fascinat au fost ochii lui. Am avut curajul să-i privesc într-o noapte, de aproape, şi deşi nu i-am văzut prin bretonul lui, le-am simţit strălucirea. Aveau o strălucire malefic de sinceră, ceva ciudat şi deloc mirific. M-au speriat. Astfel că în fiecare seară mergeam în parc, doar ca să-l văd. Să mai adaug un pic zahăr în viaţa mea amară. Nici nu ştiu dacă simt ceva pentru el, tot ce ştiu e că el mă va schimba. Dacă voi avea curajul care-mi trebuie şi dacă nu voi primi un refuz clar. Poate atunci da, atunci mă voi mai schimba un pic. Şi da, habar n-am ce înseamnă să vrei pe cineva aproape. Nu vreau să am habar. E o povară prea mare pentru mine.
              Ştiu că nu e omul perfect. Îmi dau seama de asta, nici eu nu sunt perfectă. Poate că el nu e aşa cum îmi imaginez, poate că mintea mea se joacă cu mine sau poate că pur şi simplu mă simt singură într-o lume care are multe de împărţit. Oricum ar fi, nu ştiu ce-am să fac. Singură n-am să pot să fac nimic. Aşa se consumă flăcările mele : ard până când nu mai au chef să ardă. Poate că sentimentul va dispărea. Sau poate că ironia îţi va face simţită prezenţa şi el are deja pe cineva. Asta ar fi calea cea mai uşoară, nu?

Shakugan no Shana + AnoHana + MANGA

OTAKOISTĂ ÎN ACŢIUNE!



               V-am spus că la Otaku mi-am pierdut vocea? Azi am fost la doctor şi mi-a dat frumos o reţetă, scutire pe trei zile şi mi-a zis să nu mai scot nici un cuvânt. Ah, şi să fac infuzii cu saramură [pe bune -.-"]; ultima dată când a trebuit să fac o infuzie, am dat oala cu apă fiartă pe mine. În viaţa mea n-am urlat mai tare ca atunci.

Because the memories are no longer gone...

duminică, 22 mai 2011

OTAKU 2011

Viaţa e frumoasă.
Viaţa e gratis.
Viaţa asta îmi urlă în ureche.



           Acum e 02:19. N-am nici cel mai mic gând de a mă culca. Ai mei vin mâine şi trebuie să găsească casa curată, mai ales că ieri după ce a plecat lumea era dezastru. Am teme la română, dar parcă numai la ele nu mă trage cheful. Mai sunt trei săptămâni de şcoală, timp în care ar trebui să învăţ pentru examen. Pe bune? Abia aştept să nu mă duc la şcoală, să dorm bine şi să râd mult cu lumea p'afară.

           Am ajuns la Otaku cam pe la 10 fix, ora deschiderii. Kata n-a venit [findcă'i o tufă, să n-o fac altfel], iar Malina a fost la olimpiadă la mate :O. Astfel că m-am întâlnit cu Misa şi Cosmin, apoi au venit şi Cash Cash cu creaţa de Ana. Împreună cu Misa am luat la asalt grămada de postere la preţ genial de mic, apoi am spart banii la manga. Totul într-o oră. Nu-mi pare deloc rău, am postere să-mi fac tapet în cameră iar Misa şi-a luat manga cât pentru o bibliotecă. Ne-am aşezat un pic să ne odihnim, iar eu am făcut prostia să deschid sticla de pepsi a Misei : a făcut spume ca o fântână şi m-a făcut praf pe blugi; până să-mi dau eu seama ce se întâmplă, mă uitam pur şi simpul cum curge pepsi pe mine şi aşteptam să simt că e ud.
           Am făcut cunoştinţă cu două fete care mergeau cu Free Hugs, dar n-aveau pancardă calumea aşa că am mers cu ele. Am cunoscut-o pe Pikachiu, am luat ceva hugguri şi am băut frumos o bere. Ceva gen înainte de concursul de cosplay am răguşit praf. M-am trezit eu de dimineaţă puţin ameţită, dar mereu îmi revin. Nu şi azi. Acum abia dacă pot să mai vorbesc, dară să ţip. Concursul de cosplay a fost genial, am făcut o tonă de poze. Am fugit prin tot locul ăla doar ca s-o prind pe Hastune Miku şi pe Grell Sutcliff ca să facem poze.
           Oamenii sunt geniali p'acolo, acelaşi entuziasm şi sociabilitate ca la Niji, m-am distrat destul de bine şi mâine merg cu Malina cu Free Hugs. Trebuie, dar trebuie s-o fur odată pe Misa la mine. Parcă văd că ne punem concertul Vocaloid proaspăt downloadat în seara asta şi spargem difuzoarele =)).

KYAH!

vineri, 20 mai 2011

Cuţite pe linie. Nu muri =]]

WTF, PEOPLE?!
M-aţi blonzit...!


           O sticlă. Două sticle. Trei sticle. Lume. Obsesii. O casă goală. O podea care duduie. Moartea fericirii <3.
             Se simte de la milimetri distanţă vara. O simt în vene, în râsul de paraşută al Katei sau poate doar în privirea lui nouă. O simt pe umerii nevastă'mii Nexa şi în sticla de coniac de lângă uşă. O simt arzând pe cer şi întunecându-mi nopţile. O simt aproape. O iubesc. Vino dracului mai repede!

joi, 19 mai 2011

"Te rog să taci"

I'd spend a lifetime with you.
And I love you, I swer it's true.
I cannot live without you.

 


         Nu o judecaţi. Nu e vina ei că se afla acolo, lângă sticla aia, lângă faţa aia. Era ameţită de băutură. Şi a făcut-o. Nu ştie nici azi de ce...dar pur şi simplu a făcut-o. Şi n-o să regrete niciodată ceea ce a făcut.


          Zilele de şcoală deveniseră amare pentru ea. Deveniseră amare pentru prietenii ei. Şcoala nu mai avea loc în gama ei de sentimente care în acel moment puteau încăpea într-o linguriţă. Habar n-avea că peste prea puţin timp sentimentele ei nu vor avea loc în tot universul. Se refugiaseră ei patru la unul dintre ei acasă, cu tot cu o tipică sticlă de băutură şi nişte afumate ţigări. Fără vicii interzis de nevinovate nu se putea. Şi ea se apucă să bea alcoolul ieftin care-i înţeţoşa minţile uşor, dar sigur. Era ameţită, era bucuroasă şi avea acel sentiment de libertate. Şi mai ştia că el, cel cu privirea plictisitoare pentru alţii, dar pătrunzătoare pentru ea, se află acolo. Şi fără ezitare se aşeză la el în braţe, zicându-i sincer şi poate cu sens ironic "De ce nu mă laşi să stau aşa la şcoală?". El nu-i răspunse nimic.
          O ţigară. Amândoi simţeau nevoia unui fum sec, un fum care avea să distrugă şi ultima urmă de realitate dintre ei. Câţiva paşi şi o saltea care era aruncată la podea. Ea se trânti pe salteaua cu miros sec şi peste câteva secunde întinse mâna, pentru ca el s-o ridice. Dar parcă atingerea mâinii sale sau poate doar mintea ei malefică îi spuneau că are nevoie de el aproape; aşa că îl trase în jos, lângă ea. Îi simţea respiraţia, iar căldura lui o înconjura; el nu se mişca, se bucura parcă din priviri de lungul moment de căldură. Poate că privirea ei l-a făcut să uite cine a fost, amintindu-i de cine va fi. Secunde, minute, toate au fost puţine pentru ei doi. Dar ea, parcă ştiind că nu e nimic greşit în ceea ce face, s-a apropiat de el. O atingere, o clipire nevăzută, o respiraţie nesimţită şi buzele lui amare în dulceaţa lor. "Să nu zici la nimeni." i-a spus ea, ca un copil mic care-şi împărtăşeşte bomboanele ascunse de timp cu un alt copil zâmbăreţ. Îl luă de gât, parcă doar pentru a pătrunde mai adânc în ochii lui infiniţi, şi-i atinse uşor buzele. El zâmbi.         
          A doua zi universul era altul. Şcoala trecu fără ca ei doi să se obosească, poate doar pentru că se ţineau de mână fără ca ceilalţi să-i vadă. Clipele erau infinite şi sclipirea timpului nu mai era importantă. El a dus-o într-un loc frumos, un loc pe care numai ea îl ştie. A sărutat-o din nou, o atingere diferită şi totuşi cunoscută, alături de o privire nouă şi mult mai pătrunzătoare. Ea ştia ceva, dar în ziua aceea a aflat mai multe. A aflat că o privire poate să fie atât de dulce încât să doară. Mai târziu, când cineva cunoscut i-a văzut că se ţineau de mână, ei n-au putut să răspundă decât printr-o privire reciprocă la simpla întrebare "voi doi sunteţi împreună?".
           În ziua aceea luminoasă, ea se juca cu un copil. Nu copil care habar n-avea ce-i aceea o privire, o atingere tandră sau pur şi simplu sentimentul de dor. Ceva o măcina pe dinăuntru, lipsa prezenţei lui fiind ciudat de nocivă pentru ea. Astfel că îi trimise un simplu mesaj : 

Chiar dacă pentru tine a fost o joacă...îmi e dor de tine.
De ce crezi că a fost o joacă?
Nu a fost?
Nu
Şi acum?
Continuăm ce am început?
E tot ce pot să-mi doresc

           Zâmbea. Şi zâmbetul ei pătrundea prin întunericul nopţii, ajungând până la el.
       Şi ironic, ea niciodată nu va uita că câteva guri de alcool ieftin pot face viaţa atât de frumoasă.

          I love you. I fade away.

miercuri, 18 mai 2011

Enjoy right now

Trăieşte momentul.
Trăieşte dracului momentul ăla nenorocit 
şi nu te mai întreba de ce te plictiseşti.
Şi niciodată să nu crezi că cineva îţi va da numărul 
lui de telefon doar pentru că tu ai curajul să-l ceri.
Viaţa nu e atât de uşoară.



             Sunt practic falită. Îmi venea să mor când am auzit-o pe Kata că a primit sponzorizare de o tonă de milioane pentru Otaku. Nu mă vait, am decis că banii nu sunt ceva necesar pentru a trăi. Şi totuşi...soarele ăsta mă omoară. 

 
Eatmewhileimhot! - All my friends

luni, 16 mai 2011

Departe

Am avut lumea asta minunată lângă noi 
de când am deschis ochi
Am fi văzut-o, dar eram prea ocupaţi să n-o vedem.


Mayday Parade - The Silence

         O dorinţă mare de pe lista mea imaginară s-a împlinit azi. Nu mă aşteptam, nu a fost ceva minunat, dar parcă pentru o secundă curentul, stropii de apă enervanţi şi scrumul de ţigară care mă apăsa pe limbă au făcut ca orizontul să pară frumos. Când eram mică vroiam să zbor. Când eram copil vroiam să merg pe apă, departe. Azi, nu pentru prima oară (acum mi-am amintit), s-a întâmplat asta.


         Chiulitul are cu siguranţă părţile sale bune. Astfel că opt puştani au ieşit grăbiţi pe poarta şcolii, nepăsându-le că mâine directoarea va face spume. Nici nu vreau să-mi imaginez. Am fost cu hidrobicicletele pe Lacul Herăstrău. A fost frumos, cu excepţia faptului că vreo trei puştani au făcut pe broaştele în apă şi ne-au cam stropit. Stăteam cu capul în soare şi simţeam cât de bine e să ştii că nu mai ai cum să te întorci. Că în faţă nu te aşteaptă nimic şi că lumea pare a ta. Kata şi al ei blond îşi împărţeau stropi de fericire, iar mie personal mi s-au părut atât de adevăraţi. Simt că-mi lipsesc până la extrem stropii mei de fericire. Dar asta e o poveste pe care n-am curaj s-o abordez. Nu încă. Poate vara o să-mi aducă şi acest zâmbet. Gaşca de puştani a fost spartă de timp, de omul care i-a cules pe înotători din apă şi poate de soarele prea cald. Cum ar fi ca după asta să mergi la o oră de română? Eu ştiu.

Happiness >.< 
[Dizzy m-a salutat. Again. De ce-mi pasă? N-ar trebui. Presupun că n-ar trebui pentru că presupun că-l cunosc. Mi-e dor de EL. Da, EL.]

sâmbătă, 14 mai 2011

Seebaaaastian [Fan Girl SCREAM]

"Unu-doi-trei : Seeeebaaastiaaaan!"
"Voi sunteţi fane anime?!"
L-am văzut pe Sebas-chan în iad.


                 "E mişto când ieşi afară, ori te duci prin mall, ori mergi şi mănânci ceva, ori te dai în tiribombe d'astea, ori râzi până te doare burta, dar să le faci pe toate într-o zi e absolut genial!" Săptămâna asta a fost absolut superbă, deja odată cu venirea soarelui pe cer se simte aerul acela al libertăţii de vară. Mi-e dor de Cookie al meu. Şi da, în loc de bishie i-am zis cookie. Teeheehe :">.

vineri, 13 mai 2011

Pitzi Coca Miaaaaau!

"I got you and me, that's a family"
"Mâncai-ai rookie-u' lu Cookie!"
Plouă.


                 *Mi-au dispărut două postări de aseară. Cică ăştia de la blogger le-au şters pentru că azi au făcut nuştu ce procedură de menţinere a reţelei sau ceva de genu'. Dacă nu le văd până mâine fac scandal.*

                 Zi tare. Zi penală. Zi de neuitat. Zi de ieşeală. Zi de miştocăreală. Zi de cookiecăreală. Zi de holbeală şi bipăit. Zi de distracţie. Zi perfectă.
                 Sunt zilele alea geniale în care nici timp să calci pe acasă nu mai ai şi cutreieri oraşul în lung şi-n lat, parcă simţind aerul acela de vacanţă şi frumuseţea libertăţii, chiar dacă e printre betoane. 

joi, 12 mai 2011

"Mă cheamă opt"

O fată n-ar niciodată destui pantofi
O fată n'are niciodată crize de nerăbdare
Când vine vorba de pantofi
Teeheehe :X

Luv for accessories <3

Plouă cu soare

Norii cântă
Soarele se'ascunde
Şi-mi amintesc de ziua de vară când urlam împreună cu el


            E ciudat să mergi pe stradă şi să simţi picături reci de ploaie cum te lovesc, în timp ce soarele îşi aruncă razele calde peste tine. Zilele trec uşor şi tu nu încetezi să uiţi că ploaia îţi poate aminti de multe, şi cu un zâmbet fericit pe faţă îţi dai seama că vine vara.

            Voi vă daţi seama că vine vara? O să vină zilele alea amuzante în care o să te întreci cu căldura. Simt că vara asta am să topesc atmosfera, vrea să râd şi să uit şi să îmi amintesc noi minunăţii. Vreau să cunosc o tonă de lume şi să am curajul să vorbesc cu el. Nu zic el cu majuscule fiindcă n-ar avea sens. Aşa nebună şi curajoasă cum sunt, în faţa lui mă topesc şi uit cine sunt. Ironia asta. Poate că vara o să-mi dea şi curaj şi o să alunge şi ironia. Să nu uităm să ne zâmbim!

Happiness >.<

luni, 9 mai 2011

De ce sunt nebună.

"Pe sistem mâtzitooor, vere!"
"Eşti nebună, pe sistem turbo!"
"Pe bune, tu eşti cu capu'...!"
"Taci, că te aude! Cât de nebună poţi să fii?!"


Mă simt mândră că oamenii de pe această planetă mohorâtă mă consideră atât de COLORATĂ



             De vreo doi ani de când mi-am ieşit din carapace şi am făcut mare şi radicala schimbare în adolescenţa mea, inclusiv mama, care teoretic ar trebui să mă iubească aşa cum sunt, îmi reproşează că sunt prea nebună pentru ea.
             Când eram un kid mic şi neintrodus, nu vorbeam cu nimeni, râdeam la orice şi nu înţelegeam o varietate de lucruri care-mi făceau viaţa mai grea. Mă ofticam, visam să fiu o barbie şi să am o tonă de barbie şi să fiu altfel. Bineînţeles că înăuntru nu m-am schimbat, doar că...am crescut. Oameni cu care stau un minut sau chiar ani îmi zic că sunt sărită de pe fix. Eu argumentez simplu că nebunia mea iminentă e doar o modalitate de a ieşi din tot felul de situaţii, dar nici eu nu ştiu dacă e aşa. Poate că faptul că am fost o stridentă şi o repezită de când eram copil m-a ajutat să devin aşa.
             Ce este nebunia? Şi nu, nu mă refer la acea nebunie bolnavă, doar că pur şi simplu nu pot să găsesc alt termen. Nebunie colorată, nebunie neortodoxă, ieşită din tipare, nebunie anormală sau pur şi simplu o stare d'aia de beţie imaginară, amestecată cu nişte râsete şi nişte oameni extraordinari. Această nebunie a mea e simplul curaj de a face ceva ce n-ar trebui să faci, ceva ce "n-ar fi normal" să faci. Să urli în mijlocul drumului, de exemplu [asta se trage de la faptul că urlam ca o descreierată la pisici şi căţei când eram mică], să sari într-o baltă sau să pui pariuri nebune; sau să faci mişto, sau să vorbeşti perversiuni, sau să scrii nebuni sau o grămadă de alte tâmpenii.
             N-am să mă schimb. Nu pot, nu vreau şi-mi place să fiu aşa pentru că aşa sunt eu. Just 'cuz' I'm like that chiut rainbow, it's just that I show my face way more often than it.

Kyah!

Michi-biraki

Am găsit raiul pe pământ :
Să stai la o masă, înconjurat de 
puşti amuzanţi şi teancuri de manga
Şi să te gândeşti că n-a fost vreodată 
mai mişto să ai o carte în mână



              Dacă numai la un mic festival fără prea multă propagandă m-am distrat atât de bine, atunci la Otaku cred că va fi manie. Sau nebuneală. Sau poate fan-girl screams. Kyaaah! Plus, dacă apare Kata, o să fie colorăleară la superlativ. 

sâmbătă, 7 mai 2011

Miku Sketchin'




Hatsune Miku - [ワールドイズマイン] World Is Mine


Aşa e, am părăsit era metalului, ce-i rău în asta?!
Mă simt din ce în ce mai Otaku :>


vineri, 6 mai 2011

Orihara Izaya

ORIHARA RULLZ.



             Hai să lăsăm la o parte faptul că mă aflu într-un maraton postare-comentarii cu Kata, am să fac o scurtă şi sinceră postare despre cel mai extrordinar tip care a spart un telefon vreodată: Orihara Izaya.


Stăm într-o lumină care nu va apune

Am chef de scris.
Ascult Three Days Grace.



                      Viaţa e frumoasă. Viaţa asta e atât de frumoasă încât uneori de ia şi te loveşte atât de tare încât îţi vine să urli ca nebunul şi să întrebi "Ce vină am eu?!".

                      Faptul că cu toţi de aflăm în acest inconfundabil univers care defapt se învârte în jurul nostru poate fi dovedit numai de simpla existenţă a suferinţei. Uneori te doare atât de tare încât nu-ţi mai recunoşti propriul loc, alteori te doare atât de tare încât ai urla. Ai urla şi printre morţi, într-un cimitir înţeţoşat şi uitat chiar şi de fantome, numai ca să ştii că cineva te aude. Suferinţa asta dureroasă care ne roade pe noi, care ne dă vise şi ne face să credem că realitatea poate fi schimbată e doar o glumă. Viaţa asta cumva, chiar şi printr-o simplă sclipire, poate să fie extraordinară.


                      Ţipam la cerul de vară, iar el îmi răspundea cu lacrimile lui de foc. Îmi arăta că meritam să fiu distrusă, eram conştientă atunci că totul e doar un chin care trebuie dus pentru eternitate. Mă gândeam la el, la cât de mult l-am iubit şi la cât de puţin îmi pasă acum. Am trăit printr-o minciună atât de mult timp încât adevărul mi se parte ceva ireal, iar timpul pare îngheţat de lipsa acestuia. Nu credeam că am să ajung până aici, că am să fiu în stare să rezist şi să fug atât de mult.
                      Totuşi, atunci când rolurile se schimbă, pot simţi respiraţia grea a vânătorului. El devine obsesia mea, iar răzbunarea mea criminală se transformă într-o fugă de moarte. Furia mea îmi plânge de milă, fiind singura care-mi mai înţelege ura. Şi atunci îmi amintesc de lacrimile ca de copil pe care el le vărsa atunci când eu nu ştiam că am ceva ce merită protejat.


S-a terminat aşa cum a început

-Crăceală Naţională-
Fost'au odată trei dudui,
Cu'adevărat pierdute, cu'adevărat nebune



   

joi, 5 mai 2011

Hellău, let's get crunk

"A fost odată
Un beţivan care cânta într-o gară
Purta geacă de piele, tricou de rocker vestit
Până la urmă, a rămas un tâmpit"



                      Hai să'i dedicăm această postare lui Ghildi. Nu că ar citi-o vreodată, dar totuşi parcă numai la el mă gândesc când văd alcool.


"Mereu mi se întâmplă asta..."

"...când ies cu o tipă afară"
Plouă. Hai să sărim ca nebunii în bălţi.
O să-l întrecem pe Orihara.
           *Adineauri am auzit un "ARRRRRH! Am rupt uşa!!!" Da, la mine în casă cică se montau uşi. Mama pare apoplexată.* Bun venit în casa mea de nebuni! Dar despre asta o să vorbim altădată.

           Zilele astea au fost de înviorate, să zicem. Plouă. Draaaaace, plouă în mai?! Înghiţişi-ar norii ploaia, vreau să ies afară şi să râd ca disperata, nu să mă ud ca o găină. Luuuni...hell yeah, am luat maximă la simularea de examen. I mean I'm damn proud, am luat peste 9.50, iar Kata [WTF] a luat ceva gen peste 8.50. Apoi mai pe seară am ieşit cu Mali p'afară şi am vorbit o tonă de prostii. Ieri am ieşit cu colegă'mea Sara, am mers la Mc şi aboi în parc, am făcut poze până mi s-a dus bateria la telefon şi am râs. Am râs ca de obicei. Când ies cu o fată sunt nişte momente d'astea în care râdem. Facem o glumă, vreo două miştouri şi zici că ne-am îmbătat, nu alta. It's alwayz this way, chiar dacă'i furtună.
           Sara însă m-a şocat cu o chestie pe care na-m chef s-o comentez. O singură avertizare : niciodată nu spuneţi de unde vă luaţi ţoalele. Nevăr. Colegii mei nu prea ştiu ce'o să facem cu banchetu. Oricum, cu zilele a două colege plus Otaku în mai şi banchet plus excursie în iunie mă mir de unde o să scot bani. Sunt complet falită, ai mei nici nu vor să audă. Viaţa =]]
           Azi pe stradă m'a apucat compusul de cântece. Am un talent înnăscut, de trei ori mai mare pe ploaie.

Hahappiness >.<

marți, 3 mai 2011

Asta fiindcă suntem ai dracu' de serioşi

Să vă fie frică de cea mai mare 
ameninţare a parchetului şcolilor
The Milky Wars



                      I'm not gonna brag. Not today. Vacanţa de paşte a fost prea tare. Nu m-am dezlipit de telefon şi de aparatul de fotografiat. Cică. Am scăpat de o săptămână de şcoală, am făcut o excursie tipică cu familia mea şi am mai văzut un ciot de România. M-am jucat The Sims de mi-a venit rău. N-am văzut decât un film dintre cele vreo 7 pe care voriam să le văd. Am văzut nuştu câte episoade din Shakugan no Shana. Am lenevit ca deşteapta. Life's beautiful.

                     Ar trebui să-mi fac o agendă. Luna asta am o grămadă de evenimente. Goosh. Sara şi Nexa-şi fac zilele de naştere şi onomastică împreună. Până la urmă le-am zis că le pun nişte bani într-un plic şi-şi  iau ele ce au chef. N-am pic de creativitate când vine vorba de cadouri, iar ceva hand-made...poate lu' Sara i-ar plăcea [i mean she'd luv it just cuz m-a rugat ca până la sfârşitul anului să-i umplu un carneţel cu desene şi prostii d'ale mele]. Apoi sunt tezele, era să uit. Damn, am o tonă de învăţat pentru amărâta aia de geografie, iar la istorie ne dă test că nu dăm teză. Şi vine Otaku şi am de gând să mă distrez de nebunie acolo. Şi Cash-Cash zicea că vrea să pună pe facebook un free hugs event, ceea ce-ar fi prea tare. Pluuus, am de gând să-mi aranjez colecţia black şi să-mi iau ceva tricouri d'alea black cu trupe. Am primit unul and I so god damn like it, arată genial. Şi mi-am pierdut crucea; aveam o cruce gotică super mişto, dar s-a rupt şi s-a făcut cam bucăţele. Pe lanţul ăla de piele era o plăcuţă, vreo două inele şi încă o cruciuliţă şi arăta prea tare. Trebuie să-mi mai iau aşa ceva, dar chestiile de genu' n-am văzut decât la mare. I'll just look for it, sau mă duc la Vama Veche o tură şi gata. 
                     Şcoala e la fel de phunny. Adică azi Nexa, Ştefan şi Adi s-au bătut cu lapte mai rău ca-n război. Şi aruncă Nexa cu lapte în Ştefan, iar copilu' întrebă cine a aruncat...iar eu am ridicat mâna. Nuştu ce mi-a venit, adică Nexa nu mi-a dat încă verigheta oficial, dar totuşi. Astfel că acuma shuzii mei sunt jumate uzi de lapte şi jumate călcaţi în picioare. And many other fuckin' stuff happend, dar parcă aş tăcea. They always tell meh to shut up. I wanna run away.

Haaaaaappiness >.<

 
back to top