Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 31 martie 2011

Don't try to fix me. I'm not broken


Daylight broke me into little shards of existence
And yet, it's just the time that passes to melt it all away


Evanescence - Hello

Câtă ironie pe lumea asta. Sau poate că simpla existenţă a naturii umane face această lume ironică. Şi totuşi, simţea cum se pierde uşor, fără şanse prea multe de scăpare. Dar exista acel motiv, acel fir de păianjen subţire, aproape invizibil şi fără putere, care oricând s-ar fi putut rupe. Acest lucru îl ajuta însă să trăiască, dându-i un neînsemnat scop. Acel fir de păianjen era salvarea lor, a tuturor, şi deşi părea fără speranţă, toţi alergau să-l prindă. Pentru că oamenii au această putere. Aveau puterea să se agaţe de acel fir mic al vieţii şi să-l transforme în salvarea lor. Realitatea.

Batem străzile la picior

Pentru că ador oraşul ăsta.
Ciudat, dar adevărat. 
Dacă plec de aici, trec graniţa şi gata.


             Îmi amintesc ce frumoase sunt momentele astea când pur şi simplu te plimbi şi simţi cum vântul îţi trece pe lângă urechi, fără vreo grijă pe lume. E de ajuns să ştii că n-ai să te rătăceşti, şi parcă toată lumea e a ta. Dar parcă uneori să mergi singur pe stradă nu mai are noimă. Fiecare are un loc în care ceva important i s-a întâmplat. Poate uneori acesta este defectul meu : leg prea multe sentimente de locuri sau obiecte. Nu că un sentiment n-ar putea să fie oriunde.

Veşnica ironie ironizantă

"Ştiiu că mă iubeşti. Dacă vii cu mine, mai facem o şedinţă, îţi cumpăr şi-un suc, îngheţată, ce să mai, hai!"
Am fost mereu uşor influenţabilă.
Sau măcar m-am prefăcut, pentru binele meu.
Dacă nu pot să lupt, de ce să nu mă adaptez.
Uneori doza asta de lene a mea mă scoate din o tonă de probleme.


luni, 28 martie 2011

Sweet Dreams

I feel like I'm frozen inside
And though I paid to see you fall,
Agony's screaming for your call;
My world is falling, side to side.

My heart is pounding in your hand
And blood is pouring from your eyes,
As you still see those hidden cries
Your words are screaming in my head.




        Uneori mă gândesc cu stupoare la cât de dependentă sunt de unele lucruri, aparent neimportante, dar total adevărate. Astfel am ajuns să-mi dau seama că aceste vicii ale mele se restrâng numai la sentimente profunde. Iarna asta parcă a uscat toată căldura pe care am strâns-o vara asta. Iar în excursie mi-am dat seama că m-am maturizat prea mult poate.

        Ce naiba şi dracu e chestia asta care mulţi o numesc dragoste? N-am nici un chef să ştiu. Parcă aş vrea să mai rămân un copil, poate că încă vreau să am dreptul să mă bucur de o acadea fără să mi se zică că am o mutră perversă. =]] Dar totuşi, când mă gândesc la zilele ploioase de vară şi la momentele în care râd singură, parcă mă'nseninez şi-mi amintesc că lumea e plină de oameni. Acuma, că eu dau numai de proşti n'are cum să fie vina mea. Dar parcă mă simt mai motivată să urlu în gura mare când am pe cineva lângă mine, să urle cu mine sau la mine. Pentru că mereu mi-a plăcut să sperii straturile de aer cu bucuria mea acută şi veşnică. Şi mereu va fi cineva care-mi va spune să tac. Dah voi nu mai tăceţi odată, numai eu?


duminică, 27 martie 2011

Desperate For Attention

Când disperarea ne omoară,
Priviri de skateri ne doboară

 
Panic! At The Disco - The Only Diffrence Between Martudom And Suicide Is Press Coverage

           Astfel că în acest weekend aşteptam schimbări, dar acum mi-am dat seama că chiar nu mai există vreo şansă. Şi totuşi, eu încă visez.

joi, 24 martie 2011

Tipu cu tricou' alb[astru]

"Să moară jibii, pe pariu?"
"Pe pariu, pe zece mii."




            Prezenţa iminentă a verii se face simţită rapid. Astfel că azi am avut parte de o doză din draga mea ipocrizie. Miss them all.

Useless Feeling

Higher, Higher, but not high enough to be there
I waste the flames of hate on useless paper feelings


Nightwish - The Kinslayer


                It's screaming. It's not my heart, it's not my voice, neither my love. The feeling of being just an useless shadow is overwhelming me, and though you try to put your light over me and turn me from shadow to reality, it all just blinds me to melt me away. My sight ain't beautiful, nor yours.
                The world feels like it's trapped in my shadow. The hidden treasure of your hate can't break your bond, because all your might has turned into those useless feelings of regret. Stop crying, you all grey and melted away poor thing. When you cry, you remind me of these wonderful days when your shadows were bound together. But you didn't wanted to bound with the world, and now you wonder why your light is so bright that it blinds even your own eyes.
                It's not my fault.

miercuri, 23 martie 2011

Ecuaţiile vieţii

"Te iubesc" = "Să Te F*t"



              "Nu ştii că eşti un tâmpit?!" Viaţa nu se măsoară în secunde, kilometrii sau grade. Asta, dacă stăm să ne luăm după teorie. Dar toţi ştim că viaţa nu e teorie, e practică.

duminică, 20 martie 2011

[Killing as a hobby] DEATH NOTE

"The human whose name is written in this note shall die."
Pe bune?!


             N-am ce face. Am o toooonă de teme, mâine am test şi meditaţii. Dar nu pun mâna pe cărţi, nu vreau, mă ard, mă îmbolnăvesc, îmi dau şocuri, cum face Dizzy. Whatevă'.

             Am văzut Death Note acum...o lună aproape. Şi, ofc, a fost una dintre cele mai tari, marcante şi ciudate seriipe care le-am văzut. Şi odată cu Death Note, am descoperit cât de mult urăsc spoilerele. Deci, dacă n-ai văzut seria până la capăt, avertisment : n-am să mă chinui să scriu fără spoilere. Because I love-hate them <3.
             În Death Note este vorba de nişte creaturi obsedate, care, prin simpla iluminare adusă de un ciudat malefic pe pământ, vor ajunge să se bată ca chiorii, cu ouă, roşii şi oţet, pentru ca în sfârşit eu, persoana care savurează cu toată inima acţiunea, să ajung să văd o blondă cu codiţe plimbându-se şi cântând într-un metrou. Da, ăsta e Death Note. Deja îţi place, nu?


Falling Inside

"Stop dreaming. Stop loving. Stop everything."
Cineva să oprească chinul ăsta odată!

Evanescence - Missing

                Aş vrea să pot fi sarcastică. Am descoperit un nou sentiment : dulcea arsură a ipocriziei nimicului. Stăteam cu ochii închişi, cu faţa în bec şi când vroiam să mă uit afară, văzând întunecimea şi monotonia, mă uitam din nou, cu mână pusă deasupra ochilor, la geamandanele antice de pe şifonier şi-mi imaginam că sunt cutii cu comori. Inclusiv o pânză antică de păianjen e p'acolo.
                M-am săturat de şcoală, vreau acel soare care sparge monotonia să apară odată. Între timp, stau în casă şi-mi cultiv sentimentele. Şi le simt crescând mai ceva ca pe florile îngheţate de afară. E frig. Nu mai vreau firg, frigul bagă o monotonie d'asta "şcoală-casă-şcoală" în mine, de zici că's teleghidată. Azi am început ziua în forţa monotinei, cu o aprinsă contrazicere cu mama, discuţie în care ea a vorbit mai tot timpul. It's cold. Tsumeeetai. 冷たい. E frig. Şi tot aşa. Aş spune-o în toate limbile, de o mie de ori, până s'ar face cald odată.

                Let's die together. No. Let's kill together. What? Let's kill the cold freezing in out hearts. Hai să omorâm firgul din inimile noastre, sentiment care ne îngeaţă de dinăuntru şi de cufundă într-o ură impreceptibilă, care mai târziu ne va arunca în veşnica ceaţă a nimicului. Let's kill eveything.

sâmbătă, 19 martie 2011

'Till Forevă' Stoooops

"And I was like fuck you, fuck you, fuck you all day!"
"Everyone is entitled to their own opinion. It's that yours is stupid. :3"


The Ready Set - Young Forever

            Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam să mă simt atât de truuu. Trebuie să admit că ar trebui să cheltui mai puţin banii maică'mi. Trebuie să realizez că inspiraţia nu e instantă, ca nessu'. Deja mi-e dor de alcoolici mei anonimi, dar parcă toată otakăreala asta e prea tru'. Truuu...=))
            După ce am ajuns la Romană, m-am întâlnit cu cele două mimoze [whaa- haa-haa] şi am intrat în KFC. Cele două mimoze : Ana şi Ana. WTF, problema a apărut din prima deja? Astfel că Anei pe care o ştiam deja i-am zis Cash-Cash [că doar aşa-i zice] şi Anei pe care abia am cunoscut-o i-am zis simplu şi scurt : Ana [ce nume simplu =))]. Ne-am luat ceva dulce şi ne-am aşezat la geam : am descoperit astfel un nou sport naţional, bip-bipăiala. De câteori vedeau un băiat drăguţ [bishi sau bishonen everywhere in ză new woorld :>], una dintre ele sau amândouă ziceau un scurt "bip-bip". WTF, fetele, nu ştiam că lumea a  atâââât de full de oameni interesanţi. Mai ales că cei mai bipăiţi băieţi erau cu câte o gagică de mână [death for ză bitches!!!].
            Când s-au cam săturat de survolarea cu privirea a locuitorilor asfaltului, am început să frecăm hârtia. Eu şi Ana venisem cu caietele de amintiri, astfel că ele s-au ales cu o piesă unicată de artă de la mine şi eu m-am ales cu cea mai iubită coadă de...kanji, hiragana sau katakana, habarnix ce-a scris Ana p'acolo [i'm sooo stupid].
            Acuma lume, avertisment : dacă vreţi să mâncaţi pe bune, mergeţi la Mc. La Kfc mâncarea e puţină şi scumpă [ce dreaq, abia îşi mai ieşise portofelul de traumă, că săracu' cu excursia a cam murit de foame [peoople, hrăniţi-vă portofelele pentru binele vostru!]]. Astfel că am mâncat şi mi-am spart portofelul. No problemo, nu mai intru în Kfc decât dacă am chef de scandal :X. Astfel că am plecat, ne-am plimbat până la Unirii, am intrat în Bershka şi ne-am luat rămas bun fericite.
             So, dragele mele nebune, sper că următoarea dată când o să ne vedem o să fiu şi eu în mood-ul de bipăială, ca să vă susţin cu toată forţa mea. Şi sper să mai am bani de Otaku. =))

Happiness >.<

vineri, 18 martie 2011

Tacked Life

I'm free to speak my mind anywhere
Mâine am să distrug lumea cu îmbrăţişarea mea



           E frumos când nu mai ai timp nici să răspunzi la telefon. Chiar e frumos, fascinant şi de'a dreptul adevărat. Din şuieratul vântului rece şi înţepător, pe care-l urăsc atât de mult, pe lângă urechile mele, parcă mă trezesc pentru a adormi din nou. Afară n'o să mai plouă.
           Niciodată nu apuc să gândesc până la capăt tot ce trebuie. Am început să mă uit la zodiace şi astfel mi-am dat seama că n-am vreo şansă să mă înţeleg cu zodiile de apă (Peşte, Rac, Vărsător) evăr'. Şi chestia chiar se aplică, eu fiind o venerabilă zodie de foc. Astfel se dovedeşte cât de compatibilă eram eu cu leoaica mea roşcată de Malina.
           Am văzut-o joi, avea aceaşi figură. Simt cum relaţia noastră se rupe, uşor dar sigur. Era de aşteptat, dar mă mir că am rezistat aproape doi ani, în contextul în care nu ne vedeam des. O să mai ies cu ea, asta e sigur, dar nu cred că vom mai râde ca pe vremuri. Până la urmă ea e singura persoană care m'a ţinut trează până la şase dimineaţa. I know I care <3.
           La şcoală...m'am măritat cu Nexa şi'am înşelat-o cu Kata =)). Fazele astea sunt destul de amuzante încât să-mi umple zilele şi să altereze mutrele groaznice ale profilor. Simt cum şcoala devine un calvar de nesuportat. Iar mâine mă văd cu don'şoara Cash-Cash [o otakă pe care-am cunoscut-o într-o excursie], împreună cu o prietenă de'a ei, Ana. Şi astfel constat că în mai e Otaku şi că parcă mai văd o pancardă cu "Free Hugs".

Happiness >.<

miercuri, 16 martie 2011

you are you, no matter how much of 'you' there is.

Hai la parnaie

Hai să ne spânzurăm
Hai să ne iubim
Hai să ne pizdiiiiiim
I know you're baack <3

Metallica - Wherever I May Roam



          Hate you. LOVE YOU. Ne-am întors în Bucureşti, şi ne place. Tuturor. Drama fiecărei zile se linişteşte, astfel că cortina rămâne nemişcată. Până mâine. Sau poimâine.
          După ce că directoarea ne-a făcut mutre, am aflat că Dizzy e în spital. După ce că făcuse febra în excursie, acuma omu' a răcit la plămâni şi l-au internat în spital, la Elias. Locul ăla ar putea da ca o închisoare, wtf... Saloane în stil 'baroc', făcute parf, cu geamuri de acum 200 de ani rămase. Iar pe aşa-zisul balcon, se află celulele pentru condamnaţi. Mai toţi pereţii şi tablele ruginite erau pline de inscripţii murale, iar de nişte bare de fier erau legate pansamente, de zici că se sinucise lumea. Waaii, ce mai loc ca sa traiesti :X.
          Ne-am mai plimbat noi prin oraş, ca teleghidaţii, am râs ca tampiţii şi am uitat să-l pup pe Sonic [wtf, o făcusem intenţionat]. Vlad...omul ăsta e total opusul ipocritului care mă făcea câdva ipocrită. Prea mulţi de Vlad în viaţa mea, prea mulţi bruneţi blonziţi. Oricum, parcă mi-e dor de creţu' de Vlad. Ză original iz alwayz ză beeest <3. [You know I hate you].
          Astfel că azi, dupa un joc aprins în care m-am pupat cu soaţă'mea Andra de vreo două ori pe bot, şi l-am ars pe blondu' lu Kata [I'm a murderer], lumea pare să fie la fel. Always the same phuun.

Happiness >.<

luni, 14 martie 2011

joi, 10 martie 2011

Trainwreck

Ne vedem joi...
Ne vedeeem joi,
Am urlat după alcoolicii mei





         Mâine dimineaţă începe maratonul contra iubirii : plec în mult aşteptata excursie. Dacă vor fi come alcoolice, violuri imaginare sau aruncări de la balcoane, am să vă povestesc. Pentru că moarte de râs sigur va fi.

Kyaaaaah >.<

Supravieţuire


Sonata Arctica - Everything Fades to Gray

Nu e drept
Priveşte întunericul
Şi vei orbi în lumina lui

 

            Culorile nu vor ţine o viaţă. Iar atunci când vor dispărea în ceaţa nimicului, îţi vei da seama că lumea ta se distruge.

Unele lucruri nu trebuie spuse,
Odată cu ele lumina va amuţi.
Alte priviri trebuie distruse
Doar pentru a supravieţui.
                                 Cui? Luminii

To be continued >.<

miercuri, 9 martie 2011

Apogeul Blonzimii

Voi vă îmbătaţi de prostie, instant ca nessu'
Nu că aş vrea să scap de voi, alcoolici anonimi
Dar parcă n-am chef să arăt cât de blondă sunt...
Faceţi voi destule
Kyah =))






            N-am să cred toată viaţa mea telenovelele siropoase. Bine, atunci când telenovela are protagonişti puştani de paişpe ani, atunci parcă mai are relevanţă. 
            Totul începe cu o după-amiază la tipul cutare, unde toată naţiunea se îmbată mangă. Şi când eşti beat mangă, poţi să spui sau să faci cele mai mari adevăruri. Nu contează. Astfel că telenovela, care, ironic, are un sfârşit calm, liniştit, normal şi deloc dramatic, este absolut dată peste cap. În rolurile principale: o brunetă, cu atitudine de blondă deşteaptă pe dinăuntru şi ghiare de leoaică nevinovată, ia o atitudine răzbunătoare. Astfel că are chef ea să se certe cu altă bruneto-blondă, totul pe capul unui băiat. Care dintre cele două protagoniste va reuşi să taie capul de aur al puştului deloc atractiv? Nici una. Pentru că apare lovitura piesei noastre deloc siropoase : a treia, de data asta blondă declarată. Şi ea reuşeşte, fără a-şi folosi deloc atuurile feminine, ci doar prostia ei infinită, să facă telenovela praf. Bineînţeles, că după ce lumea îşi revine din starea de beţie imaginară şi se comportă folosindu-şi creierul, acoolul se linişteşte în venele tuturor şi sfârşitul este penibil de normal. Fără come alcoolice, fără violuri imaginare, fără intrigi amoroase, fără gay love şi fără farse neinventive. Până vineri. Până doar şi numai vineri. 
            Deja văd bucăţile lumii crăpându-se uşor de la acoolul din venele noastre. Am să le văd căzând curând, din cauza ţipetelor noastre de agonie. Fiecare moare cum vrea. Noi o să murim de râs. Oare vom mai putea să reasamblăm lumea la loc, odată distrusă? Acoolul face anything.

Happiness >.<

luni, 7 martie 2011

Imaginary Rapes

Astfel că, după multe răsete
My World Is Always The Same.
Şi totuşi, drace, e prea taare!

              Ceea ce-mi aminteşte că la Nijikon cineva, în loc de epicele "free hugs" îşi lipise pe tricou "free rapes".

vineri, 4 martie 2011

Mai absolut ca vodca

"Poate-i alcool! Poate-i rom!"
"Rasistule...!"
"Poate-i ţuică! Poate-i vin! Poate-i pipi de rechin!"

        Astfel se încheie o săptămână plictisitoare şi ciudată. Am dat o grămadă de teste şi am învăţat  pentru ascultări [mate, engleză, istorie] şi sunt total mulţumită de mine [am ciudata impresie că o să iau zece la mate, în contextul în care profu' n-a dat nici un zece în semestrul trecut]. L-am ascultat pe Dizzy cum se vaită că nu mai vine primăvara odată, abia aştept să merg în excursie şi azi am făcut prima lecţie de canto.
        Astfel că, week-end-ul viitor mergem în excursie. Suntem 12 persoane [restu' din clasă ori sunt manelari, ori n-au chef să vină] şi mergem la o vilă în Predeal. Se anunţă eventuale come alcoolice, violuri imaginare, aruncări de la balcoane şi moarte de râs, deci o să fie prea tare. I'm all over excited.
        La canto...dreaq, îmi ia o grămadă să mă acordeeez. Nu suport chestia asta...M-am acordat după un pian virtual [încă trag de ai mei să mă cinstească şi pe mine cu un şir de clape] şi mi-am dat seama că nu sunt chiar aşa de varză la note înalte. Ah, şi mi-am dat seama că nu trebuie să ascult părerile "intelectualilor" de prieteni sau colegi, care oricum habar n-au cu ce se mănâncă muzica, şi să cânt. Proful...nici nuştu dacă pot să-l numesc aşa, este un tip suuper de treaba [omul care mi-a arătat mie pe la 12 ani ce e aia muzică rock/metal] şi totul merge super bine. I'm gonna push it hard.
        Şi vreau pian. Vreau să învăţ să cânt la el, măcar cât am să rezist. M-am săturat de oameni care-mi spun că e prea târziu să mă apuc de vreun instrument [omul care vrea performanţă, concursuri şi specializare face de la patru ani, aşa-i]. Eu vreau să ştiu pentru mine, pur şi simplu pentru că un pian n-are nevoie să se acordeze, să respire şi dacă ştii să-l foloseşti cum trebuie, nici nu greşeşte. And all of this shit.
        Astfel că acuma podeaua vibrează.

Haaaaaappiness >.<

miercuri, 2 martie 2011

The Game of Life

~TASTE ME~
~Drink my soul~



Halestorm - Innocence

              "În agonia vieţii oricine poate pierde ceva. Am fost aici de prea multe ori înainte, iar lacrimile tale nu mai înseamnă nimic. Eu voi veni numai atunci când îţi voi auzi ţipătul prin nimicul nopţii. Ţi-am spus deja."
              Fugea prin lumina inexistentă a nopţii, urmărind micul şi subţirul fir al speranţei de care nu reuşise să se prindă. Nu-l mai găsea, ceva odată pierdut nu se va mai întoarce niciodată. Se gândea, cu un zâmbet înşelător, că orice afinitate a ei cu normalul a dispărut de mult. Promisiunea Raiului? Multe dintre lucrurile pe care le trăise făceau o altă viaţă total imposibilă. Şi, privind înapoi, nu avea regrete, nu avea dorinţe şi şi-ar fi dorit să nu aibă nici amintiri. Au existat momente în care şi-a dorit atât de mult să moară, să surzească, să amuţească şi să nu mai simtă nimic. Orice lucru pe care-l simţea îi aducea acea suferinţă nesfârşită, o suferinţă ce o condamna la mai multe lacrimi.
              Şi astfel ea a ajuns la simpla concluzie că nimic nu merită, că această lume cu toată splendoarea ei care ascunde o minciună monstruoasă este defapt o condamnare la dulcea şi eterna visare. Eterna şi efemera minciună. I'm starting to think maybe you like it.


              Mâine am o zi fulger, două teste şi ascultat la fizică. Dar...vineri mă apuc de canto. Pe bune. Pe prea bune. Sunt prea pe bune entuziasmată. Lie, speak.

Happiness >.<

marți, 1 martie 2011

Roşu şi Alb



          Azi am ajuns la concluzia că sărbătorile pe mine nu mă mai afectează deloc. Urăsc că ziua mea e iarna, ador vara, dar totuşi iubesc iarna pentru că mă reprezintă. Cum părinţii mei circulă mult şi trebuie să meargă într-un loc pe care eu îl detest, aş sta singură şi de Crăciun. Şi astfel se alterează falsa bucurie a consumului sărbătorilor.
          Aş fi vrut să vină primăvara. Faptul că afară e alb îmi aminteşte de imposibilul, dar adevăratul lucru cum că niciodată nu primeşti ce vrei. Never. Mi se face rău când mă gândesc cum se înghesuia lumea ieri la magazin să ia cadouri. Eu n-am primit aproape nimic. Şi sunt mândră de chestia asta.
          Privind afară, acum văd un simplu şi sincer întuneric. Un întuneric care mi se pare mai maiestuos şi mai adevărat decât orice frumuseţe a oraşului ăstuia. Întunericul n'o să mă mintă, nu mă va trăda şi poate chiar mă va face mai fericită. Asta pentru că azi am primit ceva de la cineva. Nu că ar fi mare fază, dar asta m-a făcut să zâmbesc, chiar dacă afară ningea.

Happiness >.<

Lume neagră

I had a dream that no one else could have and I threw away everything that I didn’t need.
Thoughts that I can’t surrender dwell in my chest



           Lumea devine din ce în ce mai plictisitoare. Azi de dimineaţă, când m-am trezit şi am văzut că ninge îmi venea să-mi bag ceva undeva. Nu mai suport atâta ninsoare, nu suport zăpada asta amărâtă care mocirleşte Bucureştiul şi vântul ăla tâmpit care mă înţeapă în ochi dimineaţa. Canicula o suport fără probleme, doar vara se întâmplă toată magia, nu? Magie pe naiba...
           Şcoala e a dracu' de plictisitoare. Şi nici momentele de amor între băieţi [Fumătoru' îţi face veşnicul show] nu's interesante, sincer. Gay love? Mai bine yaoi =)). Trebuie să avem trei lucrări până azi, n-am dat decât una. În afară de veşnicele momente de râs care apar always [ex., azi profa de latină a întrebat clasa câţi dintre noi fumează sau mai trag din ţigară: normal că aproape jumate au ridicat mâna] şi tâmpeniile de la ore [lumea se ascunde în dulapuri de scârba la ora de mate], lumea e total normală şi complicată. Măcar de n'ar mai ninge >.<.
           Zilele astea am văzut Toradora! şi  Death Note, astfel că cred că n-au trecut nici cinci zile şi am terminat două serii. Intenţionez să mă apuc de Shakugan no Shana şi Jigoku Shojo (Hell Girl) şi dacă reuşesc să văd şi astea două până la capăt, poate că am să scriu despre ele.
            Astfel că, mai ninge mult?! Fuck off.

Happiness >.<
 
back to top