Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 12 decembrie 2011

Revelaţie

Pe naiba.
Deja ştiam de mult ce
voi spune acum.
Dar trebuie spus, nu?


            Ştiu că nu trebuie să plâng. Pentru nimeni, vreodată. Dar totuşi, aveam nevoie de o scuză, nu? Cândva demult când încă nu aveam de ce să plâng, plângeam noaptea în mijlocul străzii liniştită şi mi-am zis: "Plângi, fată, plângi, iar odată cu lacrimile, aruncă şi slăbiciunea din tine."
             Am plâns pentru un motiv foarte stupid. Pereţii mei sunt goli, hârtia aia tipărită scumpă care-i acoperea s-a dus jos. Bine că nu s-a dus naibii. Cine mă cunoaşte ştie ce înseamnă hârtia aia pentru mine. Am vânătăi. N-am mai avut vânătăi de ani de zile, n-am plâng niciodată atât de mult fără oprire, până m-au usturat ochii şi n-am mai avut demult o noapte lungă, goală şi nedormită. Dar totul a fost pentru mine.
             Mi-am revenit. Toată lumea implicată şi-a revenit, astfel că de ziua mea nu vom urla unii de alţii şi nu ne vom mai trage de păr. M-a tras de păr atât de tare încât după ce mi-am făcut baie mi-a căzut o grămadă, mie care nu-mi cad nici zece fire. Dar a trecut. Şi a fost numa vina mea, recunosc.
             Azi n-am fost la şcoală. N-am avut chef, n-am avut motivaţie să merg în şcoala aia pe care o detest. Am făcut lucruri mai constructive, sincer. Şi, ca de obicei, m-am amuzat cu imaginea lui Kamiyan. Pentru că, doar privind un videoclip, ascultând o melodie sau holbându-te la o poză care-ţi place şi care îţi adunce aminte de gustul fericirii te poate face să te simţi mai bine. Cel puţin pe mine.
             Am să mai plâng, ce drace, doar sunt fată şi înăuntru am un caracter slab. Dar la fel de repede va trece. Eu n-am capacitatea de a fi depresivă mai mult de o zi. Viaţa e frumoasă. În curând de pe perete va zâmbi din nou Sebastian. Până în ziua în care podeaua va bubui alături de zâmbetele persoanelor pe care le iubesc, sper să nu mai plâng.

Happiness >.<

P.S.: Să zicem că toată această postare ar fi un răspuns la ultimul cometariu şi la atitudinea ta, draga mea Mademoiselle .
Şi: nu plănuiesc să închid blogul any time soon. Chiar am idei geniale printre postările mele nefinalizate, dar trebuie să le termin.

2 comentarii:

  1. Pot spune ca aceasta revelatie,e la fel ca si acel moment in care plangi pentru ceva,efemer ca sa zic asa...adica,e de moment.

    Eu am sute de revelatii cand sunt intro stare anume dar crede-ma,cand ma trezesc din betia de sine,imi dau seama ca sunt doar moment si nu atat de importante pe cat as dori.(sau..nu)

    Anonim.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ţi-ai făcut cont! It's good to see ya around.

    Cât despre revelaţia asta, cred că ar fi exact aşa cum spui, poate că uneori aş dori să fie mai importante decât sunt cu adevărat.

    RăspundețiȘtergere

 
back to top