Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 27 decembrie 2011

My Diary. II

Sau amintiri pe fundal
de note muzicale.


      Japonezii sunt scunzi, cu nasurile mici şi de obicei cu voci mai ciudate faţă de restul lumii. Sunt prea talentaţi, deştepţi şi geniali pentru că pur şi simplu reuşesc să se facă văzuţi în modul lor. Şi ce dacă sunt altfel, asta îi face unici!


      "Măăi...noi, dacă ar fi să fim cu vreun japonez...l-am întrece sau mai bine zis eclipsa...am fi prea mult pentru el, noi care suntem aşa înalte şi destul de mature." ceva atât de adevărat a zis Misaki o dată. Eu ca eu, dar ea care e mai mică cu an decât mine şi e cea mai înaltă tipă pe care-o cunosc? Oricum, noi continuăm să visăm fiecare în modul ei, astfel că uneori îmi vine să mor de râs când mă gândesc la ce ne-ar trece prin cap.

      Cândva ascultam o melodie superbă care mă făcea să fiu în viaţă şi să mor în acelaşi timp. I-am cântat-o cândva cu vocea tremurândă unui băiat care habar n-am dacă a ştiut cum s-o aprecieze. Şi n-am să uit niciodată ce emoţii am avut, ce mândră am fost de mine când mi-am dat seama că am putut să-mi exprim sentimentele. A fost un moment abstract, pur şi simplu deoarece cântecul putea fi greşit înţeles. În final mi-am dat seama că el nu m-a înţeles deloc, că nu i-a păsat şi că n-are nici o părere despre vocea mea. Atunci mi-am dat seama că mă stresam degeaba. Dacă ar fi fost altfel, poate că l-aş fi iubit din tot sufletul meu şi poate că şi el ar fi ajuns să mă preţuiască pentru ceea ce sunt.

Să nu aud vreun comentariu stupid de la alea care ştiu despre ce vorbesc, că habar n-aveţi.

      După ce am mai trăit un pic mai mult, am auzit altă melodie care m-a făcut să-mi amintesc de multe. Şi melodia asta o cânta un japonez scund cu o voce puţin cam spartă şi cu ochii superbi. Iubesc melodia asta pentru că mi se potriveşte ciudat de mult şi pentru că mă face fericită. Prima melodie m-ar face să plâng înecându-mă în amărăciune, dar acum mă ustură ochii din cauza câtorva lacrimi de fericire care au venit pur şi simplu când mi-am amintit de vara care a trecut. Am învăţat versurile, traducerea lor şi parcă mă gândilă sufletul când le aud. Sunt slabă pentru că ţin prea mult la amintiri. Dar ce rău poate să-mi facă neuitarea? Iubesc să creez amintiri, să ştiu că eram acolo când ascultam melodia aceea. Cum a fost o anume zi în parc când se scutura puful din plopi şi el trecea frumos ca o fantomă prin spectrele albe purtate de vând. Şi ascultam o melodie pe care acum mi-e frică s-o mai ascult pentru că m-ar face să-mi amintesc.

振り向けば今まで来た道 こんなに遠く歩いたのか
 Acum când mă întorc şi văd drumul pe care l-am parcurs, mă întreb oare chiar am ajuns atât de departe?

      În final, am decis odată că voi alege o singură melodie în care să mă regăsesc. Acum, că am crescut şi s-au întâmplat mai multe tâmpenii frumoase în viaţa mea, melodia se schimbă. Oare de câte ori se va schimba? :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top