Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 7 noiembrie 2011

Thunder Girl I

For Misa.
*Just a bunch of fantasies*


După atâta timp în care, ar fi vrut să creadă, lumea parcă mai prinsese o nuanţă de lumină, trebuia să existe ceva care să-i facă să se îndoiască.
PART I

          Era greu să trăieşti într-un loc atât de divers, încât personalităţile lor uneori se ciocneau şi ieşeau scântei. Deşi Sayuuki era destul de încrezătoare că, în ciuda zilnicelor ciondăneli, nimic mai mult nu putea să-i despartă, totuşi, tot ce scânteia aştepta era o suflare mai aprigă.

            Era amuzant să-i privească. În timp ce Kamiyan încerca s-o facă să râdă pe cea cu care de curând îşi petrecea nopţile albe, Misaki îi privea pe cei doi cu un zâmbet nevinovat, gândindu-se ce bine e să fii fericit. Şi atunci o lovi; acel impuls pe care şi-l înghiţise de multe ori, acum nu-l mai putea suporta.

            Deşi Misaki şi Daisuke fuseseră primii care hotărâseră să rămână împreună, relaţia lui Kamiyan cu Sayuu părea mult mai închegată, poate cu totul diferită de a lor. Şi totuşi, care e diferenţa dintre două cupluri? Nu, în ambele cazuri, partenerii trebuie să se iubească unul pe celălalt. Sayuu vroia să creadă că odată cu iubirea vine tot, dar Misa realizase de curând că nu e chiar aşa.

            „Nee, Sayuu-chan, ce faci?” Sayuu nici nu avusese timp s-o privească, când îi răspunse:
            „Nu vezi, mă chinui să-l învăţ pe Hiroshi limba română”, spuse ea, cu un zâmbet entuziasmat pe faţă.
            „Vreau să vorbim, ceva destul de serios.”
            Misa avea chef de discuţii serioase, ceea ce era o premieră destul de problematică. Se aşeză între Kamiyan şi Sayuu şi, cu o privire dezamăgită pe faţă, spuse oftând:
            „Nu e cum m-am aşteptat. Un bărbat mai greu de înţeles n-am întâlnit, şi când te gândeşti că am făcut atâtea pentru el, nu înţeleg de ce nu se comportă şi el mai…nu ştiu cum…mai…”
         „Şi tu ce credeai, că o să găseşti un prinţ pe cal alb? Ţi-am spus că nu trebuie niciodată să-ţi faci aşteptări, altfel te aşteaptă dezamăgirea.”
            „Şi ce să fac atunci?”
           „Vorbeşte cu el. La fel de serios cum vorbeşti acum cu mine. Fă-l să înţeleagă cum te simţi, dacă eşti sinceră n-are cum să nu te asculte.”
          „Şi totuşi, m-am săturat să trag de coada lui!”. Misa era indignată când se gândea la ideea că acea relaţie mult visată se putea duce de râpă.

            Daisuke apăru la uşa camerei, destul de mirat că o aude pe Misa ţipând nervoasă. Când îl văzu, ar fi vrut să-i arunce o privire, dar nici ea nu ştia ce fel de privire.

            „Poate că şi el aşteaptă ceva de la tine, nu crezi?” îi şopti Sayuu la ureche. Oricum, până la urmă cele două vorbeau în română în faţa a doi japonezi, puteau chiar să-i înjure fără ca ei să clipească.
            „M-am săturat! Nici eu nu ştiu de ce, tot ce ştiu e că noaptea când mă uit la cer nu simt nimic. Oare am devenit nepăsătoare ca tine?”
            „Uită-te la tine, spui asta cu ochii umezi. În ziua în care tu vei fi la fel de nepăsătoare ca mine, am să plâng, crede-mă. Şi totuşi, dacă stăm să ne gândim…n-ar fi de mirat dacă şi el ar fi unul dintre aceşti idioţi nenorociţi, până la urmă tot bărbat e.” Sayuu spusese aceste cuvinte urmate de un râs ironic, dar se opri rapid, văzând că acele vorbe loviseră adânc în inima prietenei ei.
            „Şi ce naiba să-i fac?! N-am ce-i face dacă sunt atât de proastă încât să-l iubesc cu toată inima mea!” În timp ce vocea Misei tremura, o împinse pe cea care-i distrugea visele cu cuvinte pe canapeaua veche şi începuse să plângă lacrimi amare.
            „Realitatea doare. Şi totuşi, numai tu poţi s-o schimbi, nu?”
            „Vreau să fiu singură, îmi ajunge atâta realitate”
            Misa se ridică, îşi apucă telefonul în timp ce-şi ştergea lacrimile, se încălţă şi-şi luă haina, apoi fugi afară, în toamna gri, ca să se mai lupte puţin cu realitatea.

            Din tot ce nu înţelesese, Dai-chan avea puternica impresie că discuţia se referea la el. Aruncându-i o privire plină de întrebări şi regrete ascunse lui Sayuu, nu ştia dacă să o întrebe ceva sau pur şi simplu să aştepte. Pentru că ştia că dacă ar pleca după iubita lui, n-ar rezolva nimic. Şi totuşi, în mintea lui se învârteau cuvintele pe care nu i le spusese încă.

            Fetele ştiau să vorbească japoneza. În atâţia ani avuseseră timp s-o înveţe. Şi totuşi Sayuu n-ar fi vrut să spună nici un cuvânt, dar la scurt timp primi un mesaj de la Misa :
            „De ce trebuie şi acum să fiu singură?”
            Era o chemare numai pentru ea, dar în loc să plece ea, îl lăsă pe Daisuke, cu privirea lui plină de regrete, să aibă şansa de a avea o discuţie serioasă cu Misa. Astfel  că peste puţin timp vinovatul se afla în faţa tinerei care încă mai suspina.

Continuarea aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top