Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Ideal de toamnă

Aş vrea să nu mai am nişte idealuri
atât de idioate.

           Azi e miercuri. Zi de şcoală blestemată. Mi s-au stricat căştile, şcoala e groaznic de plictisitoare şi afară vântul îţi îngheaţă oasele.
            Sincer, speram să nu mă transform într-una dintre acele persoane plictisitoare şi enervante care se vaită iarna că vor vară, dar se pare că e cam inevitabil. Iarna obişnuia să fie anotimpul meu preferat, totuşi, dar când mă gândesc la ideea de a merge singură prin parcurile înzăpezite, parcă nu mai pare la fel de fascinant.

           Îmi ard creierii. De două luni mă tot chinui să iau o decizie, să mă mut sau nu de la şcoală? E prea greu, m-am gândit, răzgândit şi analizat de prea multe ori, încât acum mi-e indiferent. Tot ce vreau e să nu-mi petrec cei patru ani de liceu cu dorinţa imensă de a pleca acasă încă de când am păşit în şcoală. Am nişte note groaznice, şi nici un chef se mers la şcoală. Deloc. Sincer, mai bine bat parcurile pe frig cu Misa decât să mă duc la şcoală. Mai bine mă apuc de japoneză. Am învăţat destulă hiragana singură, după atâta anime auzit am prins topica frazelor în japoneză şi pot să înţeleg o conversaţie uneori pe sfert, alteori pe jumătate, alteori în totalitate. Dar ai mei au zis că nu mă apuc de japoneză decât când am note mari la şcoală, iar eu nu mă văd repetând la istorie.
           Şi, în ultimul rând, tragedia căştilor mele : azi trebuie să fiu sigură că mă duc să-mi cumpăr altele înainte de şcoală, altfel e moarte. 

           Până la urmă, aerul de toamnă care-mi îngheaţă nasul şi care goleşte oraşul mă face să-mi dau seama că nu le poţi avea pe toate. Frunzele cad din nou şi se adună pe drum, în timp ce paşii mei lasă o urmă care la prima zăpadă va dispărea. Mă întreb dacă la prima ninsoare voi mai avea 14 ani.
           Îmi ard creierii, sufletul mi-e neliniştit şi lumea nu mai pare deloc interesantă. Fie, nu că vara ar fi fost superbă.

Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top