Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 16 octombrie 2011

Plâng.

Vreau să iau o pauza de la a trăi.
E prea dureros.
Unde s-a dus toată forţa mea?!


Cunosc oameni care aruncă cu cuvinte. Le aruncă atât de tare încât fiecare sunet mă loveşte, îmi zgârie inima şi-mi zdrobeşte sufletul. Şi lacrimile nu se mai opresc. Şi-mi dau seama cât de slabă sunt. Şi, în încercările mele de a-i opri devin acelaşi lucru: o persoană care aruncă cu cuvinte grele.

Ce dracu este sentimentul ăsta? Sentimentul ăsta care-mi face praf mândria, îmi distruge orgoliul şi mă face să cred că sunt ultima fiinţă de pe pământ. Îmi pare rău. Nici nu ştii cât îmi pare de rău. Îmi pare rău că sunt ceea ce sunt, că eu vreau ca tu să te schimbi, negândindu-mă că eu ar trebui să mă schimb. Eram oarbă. Nu-mi vedeam defectele, deşi ştiam că ele există, credeam că nu sunt ceva care mă poate defini. Acum că le văd, le văd rănindu-te şi trântindu-ne la pământ, nu-mi vine să cred ce persoană nereuşită sunt. Nu-mi vine să cred cât de egoistă şi fără sentimente am putut fi. Doare. Doare să ştii că ţi-ai aruncat singur vina asupră-ţi.

Nu credeam că pot plânge atâta, după atât timp în care parcă devenisem mai puternică. Nu-mi imaginam că pot plânge atâta din cauza cuiva. M-am obişnuit ca în inima mea, oricât de apropiate ar fi relaţiile mele cu oamenii, să-mi creez un zid. Un zid care m-ar fi protejat dacă aş fi ajuns vreodată să fiu rănită sau dezamăgită. Tu mi-am trântit la pământ "puternica" mea apărare şi m-ai făcut să-mi dau seama că iubirea e nesfârşită în toatel formele sale. Oare îţi dai seama cât de mult ţin eu la tine?

În sfârşit. Apare el. El cel care îmi ia totul într-o secundă şi-mi repetă la nesfârşit că sunt nimic fără el. Mă jupoaie de viaţă cu cuvintele lui, mă lasă cu lacrimile mele amare să-mi dau seama că sunt singură şi că nu va veni nimeni să mă salveze.

Nu ştiu când voi mai putea zâmbii cu adevărat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top