Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 13 octombrie 2011

My Diary.

そう 毎日つづく 物語を



    Razele blânde ale soarelui se ivesc prin fereastră, şi atunci îmi dau seama că un nou anotimp a venit. Atunci când îţi văd faţa adormită, nu pot găsi nici o urmă de îndoială pe ea. În timp ce încercăm să înaităm, frustrarea mă loveşte şi mă poticnesc. Învaţă-mă să mă port la fel de natural ca şi tine


   Imaginea nu-şi schimbă culoarea şi nu renunţă; Vreau să fiu eu însumi fără să mă pierd. Nu mă voi mai lăsa purtat de val. Încetează să mai treci peste pagini, nu e mai bine să citeşti pagină cu pagină? Acea poveste care continuă în fiecare zi.

   Sunt prieteni care merg împreună cu mine. Sunt prieteni pe care nu-i voi mai vedea niciodată. Acele timpuri au trecut, dar atunci când îmi amintesc, strălucesc în inima mea ca un talisman.

   Rănindu-i pe alţii şi fiind rănit, am realizat că oriunde ne aflăm, suntem în mijlocul unei călătorii. Atunci când mă întorc şi văd drumul pe care am mers până acum, mă întreb dacă chiar am ajuns atât de departe. Chiar dacă încă pare un mister, cu toată susţinerea multor oameni, am decis să nu renunţ şi să-mi continui drumul. Mi-am spus că nu voi mai fugi, că voi avea încredere în mine.

   Este normal să mergi în ritmul tău, dacă nu ai un vis pe care nu vrei să-l trădezi. Vreau să continui să mă maturizez blând. Mergând mai departe, ştiu că pot să susţin pe cineva. Nu voi mai avea vreo îndoială în drumul meu.


I love Kamiya Hiroshi.
^_________^

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top