Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 12 iulie 2011

Zile cu soare


„Zi sincer, cât de mult te-ai plictisit aici?”
„Păi sincer..80%?”


            N-am avut aşteptări. Am învăţat cândva că aşteptările doar ruinează totul. Dar totuşi ştiu că n-am să mai vin aici. Şi mai ştiu că trebuie să dau divorţ…cred?
            O săptămână. Pierdută, aş putea zice. Dar am simţit asta înainte de a ajunge aici, astfel că nu pot da vina pe mine. Am să iau asta doar ca pe o experienţă, concluzia fiind că lumea e la fel oriunde. Ar fi fost clişeic să mă fi distrat de minune, nu?
            În afară de faptul că soaţă’mea s-a dovedit să o speriată de bombe [adică eu nu mă sperii de factorul bombă în sine şi mă sperii din cauză că se sperie ea prea tare -.-”], în rest pot spune că n-am făcut nu ştiu de descoperiri. Zicea soaţa că a vorbit cu China şi cu porumbeii noştri şi să mergem luna viitoare la Costineşti. Dacă mai sunt fonduri, dacă mă lasă mama [că tata sigur mă lasă] şi dacă am cheful necesar, de ce nu? Ah, şi dacă reuşesc să mă împac cu ideea de a mă vedea nebunii ăştia în costum de baie :-”.
            Joi e ziua Misei şi trebuie să-i fac cadoul acela as quick as possible. Plus că ea zicea că în noaptea aia să dorm la ea şi să vedem împreună Kuroshitsuji II. Cred că dacă în evadarea asta cu soaţă’mea n-aveam laptop-ul să văd Nana, mă duceam acasă imediat. Am terminat Nana în 5 zile, continui să citesc manga Ouran High School Host Club şi după ce o termin am de gând să revăd Kaichou wa Maid-sama!. Iar Misa zice să citesc şi să văd Special A, că cică e mişto.

2 comentarii:

  1. Hei duda mea,pai cum sa fie distractie fara amanta'ta?:)) Tare tu ca intotdeauna!

    RăspundețiȘtergere
  2. Phaaa, dudă, iară te umfli în pene?
    Să ştii că nu mi-e deloc dor de tine şi blonzimea ta >:P.

    RăspundețiȘtergere

 
back to top