Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 21 iulie 2011

Ploaie. Suspans. Fuste Mini.

Combinaţia ideală, nu?
Istoria verii se repetă.


            Vara trecută. Plouă. Sfântă ploaie aducătoare de amintiri, ce bine e să te revăd! Pentru că nu voi uita pentru mult timp ziua aia de iulie în care noi trei eram ude leoarcă şi el trecea mândru pe partea cealaltă a drumului cu placa sub braţ. Blondule, de ce nu poţi să mai fi aşa? Pentru că niciodată nu ai fost.
            Zilele astea s-au întâmplat multe. Suspans, ţipete, ploaie [de soare şi nu numai], efecte adverse alcoolului, reuniuni neaşteptate şi măceluri virtuale. Ce mişto sună...măcel virtual; îmi dă idei.

            Să începem cu ziua de luni : ziua de naştere a mamei. Tata ne-a urcat în maşină şi am pornit într-una din misterioasele noastre excursiuni [când l-am întrebat pe tata unde mergem a fost ceva de genul "surpriiiză"]. Am fost la mânăstirea Curtea de Argeş [ador locul ăla, prima dată am fost acolo la 5 ani şi de câte ori merg acolo simt că aparţin locului; plus arhitectura e superbă [am rămas cu gâtul înţepenit uitându-mă la exteriorul bisericii O.O]], apoi am fost la Barajul Vidraru. Faza zilei : tata ne-a dus cu maşina printr-un tunel întunecooos de munte, apoi pe un drum neamenajat [un traseul de-l ştia el], iar mama când şi-a dat seama că e undeva sus pe munte, pe un drum prăfos şi gol şi că la jumătate de metru se află prăpastia şi lacul au apucat-o toate spaimele. Iar eu ţipam numai ca s-o sperii [ador aventura şi mai ales să-i dau bombe mamei], iar tata se chinuia să ducă maşina mai departe. Cel mai tare cadou de ziua ta evăr, nu? En fin, apoi am găsit un pârâu rece, am făcut un grătar şi după zece minute de stat la soare m-am pârlit toată pe spate >.>.

            Marţi. Tot încercam să dau de Misa. Nu răspundea la telefon, deja mă luase îngrijorarea. Mă sună Sara "Hai să ieşim pe afară cu Kata"; bineînţeles că am zis da, aveam ceva mai bun de făcut? Când m-am întâlnit cu Sara, am aflat că Kata avea altceva de făcut [of couuurse], astfel că am rămas noi două. N-o mai văzusem pe cea mai tare colegă de bancă de aproape o lună. Una dintre ieşirile noastre tipice prin părculeţul ăla plin de oameni. Ce a fost chiar neaşteptat a fost că m-am întâlnit cu doi vechi colegi [eu dintr-a 7a am schimbat şcoala], respectiv Alex [blondul pentru care aveam o simpatie într-a 4a şi pe care Sara îl ochise de curând [but gawwd, copilul ăla abia citeşte, so he's out of question] şi fratele lui de cruce, Omi. Omi fiind cel mai negru din parcul ăla [fostă'mia coleg de bancă printr-a 5a parcă...amintiri 8->]. Nu mi-a venit să cred că Omi m-a recunoscut şi m-a întrebat care mai e viaţa mea. Chiar m-am bucurat, sincer. Apoi m-am văzut cu Mali, am ieşit p'afară, ne-am plimbat prin toată zona şi am povestit o tonă de chestii din vacanţă.

            Miercuri. Adică ieri. O sun pe Misa...nu răspunde. Deja mă gândisem dacă nu cumva mă ignora. Sau poate părinţii ei avuseseră ceva cu mine când m-au văzut la petrecere all in black [kinda rockish, but not really]. Intru pe mess şi în sfârşit dau de ea : fusese pedepsită. Pauză. Cum adică pedepsită?! Fuuuck >.>, bine că nu era vreun gând tâmpit de-al meu =)). Apoi ne-am întâlnit ca să mergem la Afi să vedem Harry Potter. Prin metrou scoate Misa din geanta ei fără fund un dosar cu print-uri Kuroshitsuji. Thoamne ce fangirl scream-uri era să dau. [nu's chiar obsedată de Kuroshitsuji, dar când sunt cu Misa latura mea de obsessed fangirl iese la iveală]. Filmul a fost genial. GENIAL. Mai ales că după 3 ore de lupte şi magie şi de toate în 3D, mă durea capul. În sfââârşiiit, în sfârşit Hermione şi Ron s-au cuplat. Nu le-a luat decât...8 filme parcă. Deci scena aia eu şi Misa eram ceva de genu "Hell Yeah!" Şi când Voldemort l-a omorât pe Harry, atunci cred că a fost cel mai tare moment din toată seria Harry Potter. Oricum, într-un fel ştiam din-nainte că Harry nuuu are cum să moară. După film ne-am plimbat prin mall, pentru că m-a sunat mama şi mi-a zis să mai stau până mai stă ploaia. Până la urmă am ieşit pe ploaie [Misa avea fustă], deja era întuneric afară. Am mers până la metrou, iar când să fugim să prindem metroul, eu am reuşit să intru şi Misa nu. OMFG. Şi cum ştiam că Misa e groaznică cu direcţiile, am sunat-o imediat şi i-am spus ce să facă. Fuck, în viaţa mea nu mi s-a întâmplat asta >.<. Bine că ştiu eu să mă orientez, că altfel cred că ne pierdeam =)). N-am să uit evăăăr ce-am păţit cu ea pe ploaia aia. DAAIIISUUKI <3.

            Random Stuff. Mâine plec la ţară, cred că revin duminică. Pe 26 am probă la engleză [pentru clasa de intensiv la liceu], pe 29 vreau să merg la event-ul ăla din Heră cu Free Hugs, cu Mali. Am terminat School Days. Trebuia doar să văd ultimul episod şi ar fi fost de ajuns. Şi am citit o tonă de manga Yaoi. >.>

Happiness >.<

Un comentariu:

 
back to top