Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 20 iunie 2011

Thunderstorm

Cerul se taie
Se prăbuşeşte cu un sunet asurzitor
Şi sângerează lacrimi mute pe pământul agitat


           Ador furtuna. Sau ploaia de vară. De fapt...ador ziua aia în care râdeam cu fetele, ude leoarcă fiind, şi el mergea uscat printre bălţi, cu placa la braţ şi cu zâmbetul acela de mult dus. Cât poate o furtună să schimbe un om?
           O întrebam pe Misa : "Înafară de Sebastian, există altcineva? Cineva real?!". Deşi mă aşteptam la răspunsul ei, i-am spus mândră că în situaţia mea există cineva. Ironic, pentru că acum a trecut şi el de partea idioţilor. Nu. Nu. De partea ipocriţilor. 
           Astfel că dorul de viaţă bate la uşa mea odată cu furtuna. Şi când fulgerul apare îmi aduc aminte cât de minunat e totul. Mai am un examen şi nu ştiu câte hârtii de completat şi mă pot numi liceană. Am de gând să mă laud cu asta. Şi odată cu tunetul se aude un ţipăt undeva departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top