Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 8 aprilie 2011

M-am oprit din a-ţi număra paşii. Oare?


"Măăă! Da' tu ştii cum se holbează la noi?!"
"Şi ce, e vina mea că cunosc vreo cinci de tipi cu numele de ..."
"Taaci! Iar i-ai zis numele!"
"Nu e vina mea că tu stai să te holbezi cum se holbează el la noi."
"Mdeah...dacă nu m-aş fi holbat, habar n-aveai că se uita la noi."
"Nu că mi-ar păsa."
         
        Uneori se întâmpla ca din simple priviri, să iasă scântei de râsete. Când crezi că viaţa ţi-e doar un deja-vu, atunci înseamnă că eşti obsesat. Iar eu personal îmi ador obsesiile.
            N-am fost la şcoală. Să zicem că nu m-am simţit bine; să zicem. Mă trezeşte mama la nouă jumate, mă roagă insistent să duc nişte bani cuiva. Am zis oke, mai ales că era o tipă pe care o ştiam şi că maică'sa, colegă cu mama, a vorbit personal cu mine şi m-a rugat frumos. Şi astfel s-a dus pe apa sâmbetei lung planificatul meu somn; bine măcar că am avut timp să visez, dar am uitat. Ştiu doar că am visat doi tipi şi un amalgam cu elemente Wonderland. Apoi am plecat, pe la două, să iau nişte chestii pentru tata. Şi cred că l-am văzut pe Dizzy la metrou; uneori am senzaţia că unele locuri sunt prea familiare. Fine, apoi am vorbit cu Mali să ieşim. Mali, însă, are un defect imens pe care eu nu-l suport. Îi ia minim 40 de minute, până la 3 ore, să iasă din casă. Mie îmi ia 10 minute, fără grabă. O s-o strâng de gât într-o zi, mai ales că ştiu că n-are nici un stres şi mă lasă să stau după curu ei.
           În fine, trecând peste asta [că doar am tolerat chestia asta vreo 3 ani, deci mai pot s-o tolerez], am mers în parc. Am povestit o grămadă de prostii, ne-am distrat până când am ajuns să mergem în zig-zag şi să cântăm "apă de izvor" :)). Sunt unele momente în care realizez că am nevoie de Mali ca să-mi scot latura de maniacă la lumină; nici măcar băutura nu mă înnebuneşte atât de tare. Astfel că vorbeam tare pe stradă, atât de tare încât lumea nu s-a obosit să nu se holbeze. Totuşi, e enervant să fii abordată de studenţii retardaţi  cu profesie de clubberi ai Politehnicii; dar în sfârşit, m-am simţit flatată, că doar omul ne oferise nişte gumă de mestecat, pe care o scosese frumuşel, ca un magician, din mânecă. Apoi ne-a catalogat ca fiind EMO. Yeeeah, i'm ză perfect emokid. Apoii...am făcut un mişto de Vlad încât m-am simţit mândră de propria persoană. Am făcut un mişto atât de urât încât omu' s-a holbat mai urât. Eu nu m-am stresat să-i văd mutra. A fost nevoie de doar trei cuvinte : numele lui, "beat" şi un nume de fată. Şi uite aşa am învăţat cum se face ipocrizie inversă. He-he.
            Am vorbit azi cu Kiwi şi poate mâine ieşim. O ştiu de doi ani şi n-am ieşit evăr. WTF... Life is beautiful.

Haaaappiness >.< 
Kyah! I WIN!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top