Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 31 martie 2011

Don't try to fix me. I'm not broken


Daylight broke me into little shards of existence
And yet, it's just the time that passes to melt it all away


Evanescence - Hello

Câtă ironie pe lumea asta. Sau poate că simpla existenţă a naturii umane face această lume ironică. Şi totuşi, simţea cum se pierde uşor, fără şanse prea multe de scăpare. Dar exista acel motiv, acel fir de păianjen subţire, aproape invizibil şi fără putere, care oricând s-ar fi putut rupe. Acest lucru îl ajuta însă să trăiască, dându-i un neînsemnat scop. Acel fir de păianjen era salvarea lor, a tuturor, şi deşi părea fără speranţă, toţi alergau să-l prindă. Pentru că oamenii au această putere. Aveau puterea să se agaţe de acel fir mic al vieţii şi să-l transforme în salvarea lor. Realitatea.



                Astfel că atunci când a ajuns să se împiedice în propriile sentimente, nu a înţeles de ce. După multe zile, după nesfârşitele discuţii cu sub-conştientul ei a ajuns la concluzia că totul e doar o fantezie şi că sentimentele ei vor rămâne la fel. După ani, după ce nu i-a mai văzut şi-a dat seama că sentimentul expirase şi nu ar mai fi revenit, din simpla vină că ea în sine se schimbase. A fost uşor să găsească ceva nou, ceva de mult pierdut şi pentru care nu regretase atunci când terminase cu mâinile ei totul. Şi-a dat seama că poate făcuse o greşeală, că totuşi ar fi meritat. Dar prin simpla analiză logică a schimbării, a decis că nu se merită, din nou. Şi când l-a văzut cu alta, a avut o reacţie la care nici măcar ea nu s-ar fi aşteptat: a rămas nemişcată şi fără vreo sclipire în ochi, pentru ca în momentul următor să pună un zâmbet mare pe faţă. Zâmbea, gândindu-se că dacă măcar ea nu era fericită, atunci cel puţin el să fie. A trecut un an de atunci.
                Viaţa ei şi-a continuat cursul normal, iar ea a încercat zi de zi să zâmbească, din cel mai mic motiv. Şi nu s-a oprit când ceilalţi i-au spus că e stupidă, patetică, sau pur şi simplu exagerată. Are aceeaşi melodie în cap, doar că acum e legată de o altă figură. O figură prea cunoscută, pe care cândva o detesta; acum însă şi-ar dori să vadă acea figură mereu, dar parcă nici măcar acea figură nu merită efortul. O cunoaşte, prea bine, şi-şi dă seama că el nu e deloc aşa cum îşi imaginează ea, realizează că nu s-a schimbat decât în aparenţe. Până la urmă, în esenţă, ea e aceeaşi ca atunci. Poate că o schimbare radicală nu e posibilă fără un element puternic. Iar viaţa ei n-a fost niciodată tumultoasă.
               Şi ea totuşi continuă să spere, în ceva mai bun poate. Vrea să-l mai vadă, să-l cunoască din nou, cu speranţa că poate acea mică schimbare îl va face un pic mai diferit. Dar n-are curaj. Şi, deşi poate că înăuntrul ei regretă, îşi mai toarnă pe inimă o doză de orgoliu, doar-doar o mai îneca sentimentele astea. Încă se miră că nu i-a bătut inima deloc când i-a văzut moaca. Poate pentru că el n-a avut curajul să o privească direct în ochi. Până la urmă, nici ei nu sunt extraordinari când vine vorba de orgoliu şi sentimente.

Viaţa mea mă copleşeşte. Dar o suport ca pe un simplu element al acestei vaste existenţe. Aş vrea să zic că nu mi-e dor de el, dar, parţial, aş spune adevărul.

 Happiness >.<


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top