Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 14 februarie 2011

After all, He's one hell of a White Rabbit

"Alice, te-ai pierdut?"
 "Taci."


          Săptămâna a început în forţă, în cel mai groaznic mod posibil. A venit tata acasă, ceea ce înseamnă că trebuie să iau zece la mate dacă vreau linişte. N-am fost la şcoală, am avut o problemă de familie şi atrebuit să mă car cu mama până la ţară. După, ne-am întâlnit cu tata şi am mers cu maşina acasă. Odată familia reunită, şi bomba atomică  "Daisy" e gata de lansare. [vă zic eu mai încolo ce'i cu bomba]. Ne-am certat. Urât de tot, dar acum că mă uit înapoi, mi se pare amuzant. Eu şi cu tata suntem doi căpoşi încăpăţânaţi, iar mama e hipersensibilă. Săraca, ajunse să-şi pună mâinile în urechi =]].  Dar fie, acum totul e înapoi la normal. Aşa se întâmplă mereu.
          Am revenit la manga. Cel puţin ieri, am citit şase volume dintr-un shojo destul de interesant. Urăsc asta : manga e licenţiată şi începe să fie tradusă în engleză şi vândută oficial şi traducătorii se opresc din tradus [să nu cumva să'i mânânce legea copyright-ului]. Aşa a fost şi cu Heart no Kuni no Alice. Şi cum dreaq să aştept eu până traduc ăia până la volumul nuştu' cât? Eh, şi uite aşa se pierde fanbase-ul. Am văzut ultimele două OVA Kuroshitsuji, le găsisem din întâmplare -___". Aia cu Ciel in Woderland e pur şi simplu kawaaaaii ^___^. Mi-a plăcut mult o fază în care Agni [un bucătar] împăştia piper dintr-o râşniţă imensă şi ăia strănutau de le ieşeau plămânii. Abia aştept să-l văd pe Undertaker în rolul Pălărierului Nebun, iar Sebastian cu codiţă de iepure mi s-a părut un pic cam...*nosebleed*.
          Am avut o zi destul de ciudată, şi se anunţă o săptămână boring şi plină de căcături. Mi s-au crăpat mâinile de la frig. Urăsc asta. Şi muuulte altele.

Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top