Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 4 noiembrie 2010

Cadance of Her Last Breath

       Sunt câteva luni bune de când ascult Nightwish şi, dacă la început noua formaţie şi Anette Ozlon mi se păreau cam ca nuca în perete, acum personal n-am nici o problemă. Mai nou am lăsat metalul simfonic la o parte şi am introdus ceva visual kei şi ceva power metal. Şi noua formulă Nightwish nu prea are cum să aibă elemente simfonice, din moment ce nu au o voce capabilă de aşa ceva. Anyway, i like Anette and her voice. Am observat că nordicii, peninsula Scandinavă mai exact, au voci destul de asemănătoare. Acum generalizez, fiindcă diferenţe sunt, ofc. Aş putea să vorbesc despre metal mult timp şi totuşi încă vreau să mă documentez. Am decis să mai ascult un album Sonata Arctica, dar habar n-am (încă) ce album să încerc. Am ascultat The Days of Grays şi mi s-a părut mai „uşor” decât alte melodii ale lor, ca să zicem aşa. Are oricum multe elemente noi, voce feminină etc. care atenuează zgârieturile alea tipice metalului. Oricum, tipii ăştia sunt foarte tari şi nu mă satur încă de albumul ăla, dar ceva nou n-ar strica. Anyways, back to Nightwish.
       Deci acum ascult melodia Cadance of Her Last Breath la repetir, simplu. Nu mă plictiseşte încă, ceea ce e foarte bine, şi sunt sigură că o să o ascult până când mama se va enerva şi va urla să opresc muzica. Îmi place ritmul, începutul e genial (se începe cu sunetul unei respiraţii). „Save one breath for me / Save one death for me”. Versurile nu sunt extraordinare, nu foarte complexe, dar îndeajuns încât să-ţi placă un refren de doar două versuri. (Tocmai am decoperit care buton dă basul mai tare, deci acum pământul vibrează…! Şi tocmai zilele trecute i-am rupt cablul şi credeam că nu mai merge, de îşi pusese Kata la status „Doliu pentru basul lu’ Sayuuki”.) Deci, melodia e momentan mah favorite şi deja podeaua pocneşte.

[Edit] : Când a intrat mama în casă, a pornit televizorul şi peste cinci minute m-a rugat să-l opresc şi să dau muzica mai tare. So she’s ză best.


Running for her life
The dark rain from her eyes still falls
Breathtaking butterfly
Chose a dark day to leave

Save one breath for me

A Loner longing for
The cadence of her last breath

Why do I miss someone I never met?
With bated breath I lay
Sea winds brought her to me
A butterfly, mere one-day
Miracle of life
And all the poetry in the world
Finally makes sense to me

Save one death for me

A Loner longing for
Run away, run away, run away, run away
The cadence of her last breath
Run away, run away, run away, run away

Put to rest, all that's not life
Drink for beauty
And fill my blank page

Sometimes a dream turns into a dream

A Loner longing for
Run away, run away, run away, run away
The cadence of her last breath
A Loner longing for
Run away, run away, run away, run away
The cadence of her last breath
Run away, run away, run away, run away


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top