Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 1 octombrie 2010

At teh rock schol

  La şcoală, ora de info. Adol ziua de vineri, începem fix cu două ore cu diriga, adică la info. Taare, adormim de tot în ritmul ăsta. Plus, ăştia deja au început să chiulească, lucru inevitabil de altfel. Ieri a fost o zi banală, am frect menta şi-am făcut teme. Era 8 seara şi eu făceam teme la română, dar m-am ambiţionat şi mi-a ieşit o capodoperă de temă. Şi ăştia din clasă se uitau strâmb că habar n-au să lege o frază. Whatevă, viaţa lor.
  Am avut un vis penal, şi aşa mi-a venit o idee genială pentru restul zilei. Ah, şi m-am reapucat de citit. Presimt că vremurile când ieşeam afară chiar dacă ploua cu găleata s-au cam dus pentru moment. Oricum, am nevoie de un impuls şi o iau de la cap. Mamă ce e urlă p'aci, pluteşte în aer sentimentul de plictiseală. Cel puţin aşa mi se pare mie. Măcar a ieşit soarele, care-mi dă inspiraţie. S-a sunat, prima oră e deja gata?? Bloondule...

Şi iată inspiraţia mea...:

 
Coridorul lung şi întunecat ascundea pe acel cineva care zâmbea sarcastic. Şi tăietor, ca o secure. Pereţii tapetaţi cu acel model scorojit şi ars de timp erau atinşi uşor de o mână firavă, cu unghile lungi şi negre, înfăşurată într-un şirag de mărgele care creau un zgomot uşor, tăietor. Purta o rochie neagră, ce o făcea uşoară ca o umbră. Scurtă, poate prea scurtă, cu un voal imens în spate. părea o perversă mireasă a morţii, cea ce-l făcea pe individul ascuns în umbră să ofteze împovărat de imaginea damei. Aceasta urcă scările, privindu-l cu coada ochiului ei viclean, şoptindu-i un scurt "Vino", care zbură repede de pe buzele ei vineţi, acoperite de rujul sângeriu. 
El o urmă vărjit, ştiind că apariţia aceasta incertă era exact ceea ce şi-ar dori. Se uita mirat în jur, prin întunericul înţepător, fără să vadă o rază de lumină. Însă o simţea aproape, ceea ce-i dădea un sentiment de aparentă siguranţă. O uşă masivă, cunoscută prea bine de cei doi se deschise greu, scârţâind puternic. O cameră lucioasă, melancolică îi întâmpină cu pereţii ei de oglindă, în care cei doi se vedeau de mii de ori, în ciuda întunericului aspru care-i înconjura.
"Stai!", îi spuse tânărul şi o strânse puternic, pe la spate, înconjurându-i corpul subţire care fremăta sub atingerea lui. Îi simţea mirosul sângeriu, voalurile rochiei mângâindu-i trupul. Îi puse mâna pe piciorul gol, iar aceasta rămase indiferentă,  după câteva secunde respirând fierbinte asupra lui. "Chiar trebuie?", îl întrebă ea deznădăjduită. Îi plăcea acest sentiment de siguranţă pe care i-l dădea întunericul. I-ar fi lipsit zâmbetul lui  sarcastic, atingerea lui rece. Îl privi adânc cu ochii ei albi şi strălucitori, iar privirea ei era pătrunzătoare. Îl lovi ca un trăsnet, trăsnet care-i dădea acelaşi impuls. O sărută apăsat, simţind acea dulceaţă ce era numai a ei. Rămaseră aşa mult timp, cu ochii închişi, ca şi cum ar fi murit împreună. "Îmi pare rău..." , îi spuse ea, şi scoase un cuţit mic, ..."dar tu nu mă vei părăsi; vom pleca împreună, aşa cum ţi-ai dorit mereu."
Oglinzile scânteiau, arătând parcă urma de viaţă ce dăinuise strălucirea cândva. Sângele acoperea tot, mirosul puternic plutind în aer. Dar totuşi, erau împreună. Ţipete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top