Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 29 iulie 2010

"Vise Zâmbăreţe" sau "Amintiri..."

Era vară. Da, vară, vacanţă şi vise zâmbăreţe. Tocmai mă întâlnisem cu prietena mea cea mai bună. Trebuia să trecem acel pod care leagă două lumi. De fapt, erau doar două sensuri diferite ale Splaiului Independenţei, care era tăiat de falnica apă a Dîmboviţei. Plină de gunoaie şi raţe, dar falnică. Când eram mică, cuvântul „Dîmboviţa” îmi inspira bomboane; acum îmi inspiră o copilărie. Ne-am oprit la marginea podului, ca să privim apa. Cel puţin eu, căci prietena mea era pierdută în alte lucruri mărunte. Eu mereu am fost mai visătoare, deşi cred că nu se vede.
Şi l-am văzut. Soarele era încadrat de teii de pe marginea apei. Parcă am văzut în el o viaţă de poveste, cu mii de nuanţe ale sentimentelor roşii, portocalii, galbene, violet şi roz. M-am pierdut în el. Parcă toată viaţa mea trecuse într-o secundă. Îmi vedem reflecţia îndepărtată, modelată de unduirile apei. Apa luase foc. Părea atât de vie, colorată în acel portocaliu. Parcă priveam ochii unei fete cu păr bălai şi privire de aur. Nu doream să mă trezesc. Era un vis prea frumos. Teii îşi scuturau din când în când frunzele, care cădeau pe apă. Îmi imaginam un pictor care stropeşte o foaie cu culoare, parcă dorind să o învie.
S-a auzit clopoţelul unei biciclete. Asta lipsea din amurgul meu, sunetul! Dacă aş fi putut să ating razele calde, doar pentru o secundă, aş fi fost fericită. Doar o clipă. Soarele părea că zâmbeşte. Ne zâmbea nouă tuturor, salutându-ne parcă. Îşi lua rămas bun, ascunzându-se într-o altă pare a universului. Iar eu eram gata să mă întorc la vara mea. Da, vară, vacanţă şi vise zâmbăreţe. Şi un apus despre care eu spun că a fost cât se poate de exotic.

Un comentariu:

  1. Frumoasă chestie ai scris tu pe aici..şi dap, chiar nu mă mai pierd în apusuri, eu m-am obişnuit cu gandul că viaţa trebuie trăită nu visată :p şi chiar dacă aş vrea nu m-aş mai putea pierde în acele peisaje..Nu mai cred în vise, dar totuşi cred că există minuni.
    Big hugs >:D<

    RăspundețiȘtergere

 
back to top