Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 28 iulie 2010

Bid My Blood To Run

Toate cuvintele, enunţurile şi frazele au sens figurat. Şi mai au lipit dreptul de autor. Şi se pot numi poeme, fragmente, momente de inspiraţie. Şi sunt ficţiune. Şi o să te facă să crezi muuule lucruri, nu?

«Se uita în ochii ei căprui şi i se putea citi scârba pe chip:
-Eşti o curvă, ştiai? El e al meu! Înţelege odată, cine te tot crezi?!
-Cine mă cred...? Un personaj dintr-un vis.»


"Azi vei gândi multe, dar nimic din aceste multe lucruri nu mă vor include pe mine. "

Prin negura dinaintea lui se putea descifra o siluetă. Şi-ar fi dorit să fie a ei, dar nu era. În acelaşi timp lipsa şi totuşi prezenţa ei îl înnebunea şi îl bucura. Se tot întreba de ce aude mele acea melodie care devenise o povară pentru conştiinţa sa. Şi totuşi el o cântase prima dată, acea melodie care creiona parcă acel zâmbet de mult uitat.
Dar înaintea lui se afla ceva ce nu era om. Clipi. Nu mai văzu nimic. Şi porni mai departe, rătăcind prin acelaşi loc, loc pe care îl va părăsi înaintea ei.


"Although I'd like to join the crowd in their enthusiastic cloud."

Un chip de copil. O fetiţă ce nu părea să aibă mai mult de 4 ani, îmbrăcată într-o rochiţă drăgălaşă portocalie. O făptură gingaşă ce privea cu ochii mari şi verzi spre mine. Nu înţelegeam ce putea căuta un copil într-un loc ca ăsta. Părea să trăiască în propria ei lume. Nu o deranjau muzica, mirosul de tutun sau băutură, strigătele sau râsetele. Mă simţeam ciudat, privirea ei mă făcea să cred că nu mă aflu în locul potrivit. Dar n-aveam de gând să plec, doar aşteptasem asta de luni bune. M-am ridicat ca să mai iau un pahar. Încă nu depăşisem limita, deşi erau fete care deja urlau şi se cocoţau pe mese. Încă. Am luat paharul de la bar şi jumătate din conţinut l-am aruncat. Mă Andrei, care deja se îmbătase. Speram să mă bazez pe el, dar se dovedise inutil. Fetele mă strigă entuziasmate. Vroiau să merg cu ele şi cu aceşti câţiva băieţi, undeva. Nu prea mă interesa unde şi nici nu auzisem. Băutura începuse să-şi facă efectul; m-am îndreptat spre grup. Dar am simţit o mânuţă mică care mă ţinea strâns de picior. "Tu ai să mergi acasă cu mine. Tu nu faci parte din mulţime."


"Ajută-mă, sau vei dispărea şi tu"

Alerga, privind înapoi îngrozită. Tăişul care ar fi trebuit să o spintece strălucea în lumina lunii. Luna, în strălucirea ei palidă, privea, parcă cu milă, ceea ce avea să se întâmple. Vânătorului îi scăpărau ochii roşii de poftă. Afară era frig, pădurea era stearpă; zăpada rece începuse să cadă uşor, cerul alăturându-se măcelului ce avea să urmeze. Fata se împiedică şi căzu, ţipând de spaimă. Se ridică şi continuă să fugă. Timpul trecea şi zăpada cădea, aşternându-se pe pământ în straturi din ce în ce mai mari. Ceva îi dădea energia să continue fuga, să lungească vânătoarea şi să disipeze măcelul ce avea să urmeze. Cel puţin aşa credea ea. Fugea de ore, poate chiar zile. Nu se mai uitase în spate, nu îl mai auzea, dar îl simţea acolo, undeva, urmând-o neîncetat.  Deodată căzu la pământ, epuizată. Zâmbea. Ştia că s-a terminat, dar nu aşa cum ar fi vrut el. Închise ochii şi sufletul ei zbură departe, undeva unde el nu o mai putea răni. Iar trupul ei încă cald se făcu una cu zăpada, care încă mai cădea pe pământ.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top